Prognoza meteo 28 iunie 2022. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi
Marți, 28 iunie 2022, vremea va fi caniculară în vest și sud-vest, iar disconfortul termin se va accentua în celelalte regiuni ale țării.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 27 Iunie 2022, 17:13 | Actualizat: Luni, 27 Iunie 2022, 17:43Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo pentru marți, 28 iunie 2022.
Temperaturile vor fi foarte ridicate în vestul și sud-vestul României, unde vremea va fi caniculară. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.
Cerul se va menține senin în aproape toată țara, mai puțin la munte, sud și sud-estul țării, unde vor exista înnorări în primul interval al zilei și ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice. De altfel, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în timpul precipitaților.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade Celsius la mare, iar 35 - 36 de grade Celsius în Câmpia de Vest. Valorile minime de marți, 28 iunie 2022, se vor situa între 11 - 22 grade Celsius, cele mai scăzute temperaturi fiind în depresiunile din estul Transilvaniei.
Prognoza meteo ANM pentru București, 28 iunie 2022
Marți, 28 iunie 2022, vremea se va menține călduroasă în București, unde temperaturile ridicate se vor resimți. Cerul va fi variabil, cu înnorări îndeosebi după-amiaza și seara, când local vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, dar cu unele intensificări în timpul ploilor de vară. Temperaturile maxime vor fi curprinse între 31 - 32 garde Celsius, în timp ce temperaturile minime vor atinge 18 grade Celsius.
Prognoza meteo 28 iunie 2022 în principalele orașe din țară
Iată care sunt temperaturile maxime de marți, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, pe 28 iunie 2022, în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 35 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 34%, Vânt: 11 km/h
Oradea: 34 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 33%, Vânt: 16 km/h
Baia Mare: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 31 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 10 km/h
Sibiu: 28 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 13 km/h
Alba Iulia: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 13 km/h
Craiova: 32 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 43%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 52%, Vânt: 8 km/h
Suceava: 32 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 40%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 32 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 40%, Vânt: 18 km/h
Botoșani: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 36%, Vânt: 10 km/h
Miercurea Ciuc: 27 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 59%, Vânt: 11 km/h
Brașov: 27 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 63%, Vânt: 6 km/h
Ploiești: 29 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 54%, Vânt: 11 km/h
Buzău: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 44%, Vânt: 18 km/h
Târgoviște: 28 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 53%, Vânt: 8 km/h
București: 31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 16 km/h
Iași: 33 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 38%, Vânt: 16 km/h
Galați: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 44%, Vânt: 14 km/h
Brăila: 32 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 45%, Vânt: 14 km/h
Constanța: 27 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 11 km/h
Tulcea: 30 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 51%, Vânt: 13 km/h