Prognoză meteo pe 3 zile București: Alertă meteo furtuni și vijelii, emisă de ANM
Prognoză meteo pe 3 zile în București: este anunțată o nouă alertă meteo furtuni și vijelii, emisă de ANM (Administrația Națională de Meteorologie). Află vremea în Capitală de luni până miercuri.
Autor: Mirabela Năstase Publicat: Luni, 03 Iunie 2019, 10:27 | Actualizat: Luni, 03 Iunie 2019, 10:29Prognoză meteo pe 3 zile în București: este anunțată o nouă alertă meteo furtuni și vijelii, emisă de ANM (Administrația Națională de Meteorologie). Află vremea în Capitală de luni până miercuri.
ANM a emis noi avertizări meteo pentru București. Potrivit buletinului meteo, în următoarele trei zile vom avea instabilitate atmosferică crescută în Capitală. Așadar, luni (03 iunie), instabilitatea atmosferică se va menține accentuată. Vor fi intervale cu înnorări, averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Aceste fenomene vor fi mai intense, cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara.
Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade. Marți (04 iunie) și miercuri (05 iunie), vremea va fi în continuare instabilă. Vor fi intervale cu averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu o probabilitate mai mare în cursul după-amiezilor. Temperatura maximă va fi de 26…28 de grade, iar cea minimă în jur de 15 grade.
Vremea 3 iunie în România: avertizări meteo cod portocaliu
Potrivit buletinului meteo din 3 iunie, vremea în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30...40 l/mp.
De asemenea, alerta meteo pentru 3 iunie mai indică și un cod galben de ploi, pentru zonele din județul Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, unde se vor semnala averse ce vor cumula local 25 l/mp, izolat 35 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice. Află când se îndreaptă vremea și când scăpăm de alerte meteo.