Antena

Vremea se răceşte în toată ţara, iar în unele zone sunt aşteptate ninsori. Meteorologii au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu de vânt puternic, precipitaţii şi zăpadă

Meteorologii au transmis o avetizare cod galben şi cod portocaliu şi au anunţat că vremea se va răci accentuat în toată ţara, iar la munte, în centrul, nordul şi nord-estul ţării sunt aşteptate ninsori.

Publicat: Duminica, 22 Martie 2020, 14:00 | Actualizat: Duminica, 22 Martie 2020, 15:49
Meteorologii au transmis o avetizare cod galben şi cod portocaliu şi au anunţat că vremea se va răci accentuat în toată ţara, iar la munte, în centrul, nordul şi nord-estul ţării sunt aşteptate ninsori.

În perioada 22 martie, ora 13.00 - 25 martie, ora 18.00, va avea loc o răcire accentuată a vremii, vor apărea ninsori, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte. „Aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. La munte va ninge, în centrul, nordul şi nord-estul teritoriului treptat vor predomina ninsorile, iar din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (22/23 martie) ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare şi în restul ţării. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în zonele de munte şi în regiunile sudice – sud-vestice. Izolat vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze în general de 50…60 km/h, mai mari în regiunile sudice – sud-estice şi la munte. Local şi temporar va fi viscol”, transmit meteorologii. Codul galben afectează Carpaţii Orientali şi Meridionali, în intervalul 22 martie,ora13.00 - 23 martie, ora 02.00. În aceste zone va ninge moderat, cantităţile de precipitaţii urmând să fie în jurul a 15 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe alocuri consistent.Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în zona înaltă, cu viteze de 60....70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. De asemenea, codul galben mai afectează şi Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei, Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni şi sudul Transilvaniei în perioada 23 martie, ora 02:00 - 25 martie, ora 10:00. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...75 km/h. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător şi ploaie, favorizând formarea poleiului. Codul portocaliu este valabil în perioada 23 martie, ora 02:00 – 25 martie, ora 10:00, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali. În aceste zone temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40...55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, în judeţele Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, rafalele vor atinge 60...70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

Sursa : news.ro

Whatsapp LinkedIn
vreme racire ninsori avertizari cod galben cod portocaliu
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Un nou sezon spectaculos de Formula 1™ se vede LIVE online în AntenaPLAY! În perioada 14-16 martie, urmărește Marele Premiu al Australiei 2025 pe canalul dedicat!
Stirile zilei Vremea 17 martie - 14 aprilie 2025. Se răceşte în toată țara. Revine iarna, cu ninsori, viscol și strat nou de zăpadă la munte
Videoclipul zilei
Citește și
Prognoză meteo 6 - 12 ianuarie 2025. Cum va fi vremea în România în această perioadă
Cum va fi vremea în România până la Revelion. Prognoza meteo până pe 1 ianuarie 2025
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Prognoza meteo pentru luna octombrie 2024. Actualizările făcute de ANM. Când vor fi din nou temperaturi...
Video recomandate
Video
Citește și
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste