Antena Căutare

Finala Next Star 2021. Alex Lucaciu, moment inedit cu un instrument cu nume special. Un jurat i-a dat vot negativ

Alex Lucaciua făcut senzație cântând la un instrument cu nume special. Ce i-au spus jurații atunci când a încheiat numărul.

Alex Lucaciu, moment de senzație la Flautul cu goarnă, sau „Higheghe” așa cum îi spune el.

Alex Lucaciu, interpretare excepțională la un instrument cu nume special. Cum a fost taxat de unul dintre jurați

Alex Lucaciu s-a pregătit intens pentru Marea Finală a sezonului 10 din Next Star 2021. Acesta a ținut cont de toate sfaturile primite de la jurați din perioada de audiții, acolo unde a cucerit inimile tuturor cu talentul său, dar și cu zâmbetul pe care l-a afișat neîncetat.

Citește și: Next Star, 12 iunie 2021. Cine e Finalistul Serii. Alex Lucaciu merge direct în Marea Finală a sezonului 10

Iată că și de această dată, în etapa decisivă a acestui sezon, micuțul Alex Lucaciu a reușit să facă o impresie foarte bună, cântând perfect la Flautul cu goarnă care a fost și motiv de amuzament. Pasiunea pentru acest instrument special i se poate citi de pe chip, dar iată că Alex nu l-a convins pe Dorian care i-a oferit un vot negativ, lucru care îl face pe băiat să nu mai poată ajunge la votul publicului și nici nu poate câștiga marele premiu.

„Păi când termin școala repet 5 ore, și după ce îmi fac temele mai repet încă 5 ore. Am avut emoții în audiții dar când am văzut cât de frumos e, m-am bucurat”, a spus micuțul concurent înainte de a intra în scenă.

Citește și: Next Star, 12 iunie 2021. Alex Lucaciu i-a cucerit pe jurați cu zâmbetul și talentul său la vioara cu goarnă: „I-ai spart pe toți”

Alături de micuț, pe scenă, a dansat ansamblul Doina Gorjului care i-au pus într-o lumină fabuloasă momentul lui.

„Mor când bagă și zâmbet”, zice Ștefan.

Alex Lucaciu a primit două voturi de DA și unul de NU

Din păcate, Alex Lucaciu nu va intra la votul publicului pentru a putea câștiga marele premiu.

„Am atâtea de spus. Deci fii atent. Farmecul tău este irezistibil. Excelent. Răspunsul meu pentru tine este DA”, spune Ștefan Bănică.

„Alex, ai mare har. Ai ales cântecul pe care l-ai cântat cu mine și m-am emoționat. Voi fi foarte cerebrală în momentul acesta. Votul meu pentru tine în acest moment este DA”, spune și Loredana, care în timpul interpretării micuțului a cântat alături de el.

Citește și: Next Star 2021. Cum îți poți vota preferatul din Marea Finală a sezonului 10

„Alex eu nu vreau să te superi pe mine. Vorbim de marea finală Next Star și dacă aș pune în balanță momentul de audiții cu cel din finală. Ai fost bun și atunci și acum, dar trebuia să vii cu ceva mai mult, ceva nou, să te remarci din mulțime. Am pretenția că înțelegi ce înseamnă concurs. Și vei înțelelge ceea ce voi spune. Răspunsul meu pentru tine în această seară este Nu”, spune Dorian Popa.

„Mie mi se pare wow ca la vârsta lui să studieze un instrument atât de greu”, mai spune Loredana.

Află accesând acest link cum îți poți vota preferatul în Finala de popularitate a sezonului 10 Next Star 2021.

Vezi cele mai tari momente din show → https://a1.ro/next-star

Vezi edițiile integrale pe AntenaPlay → https://antenaplay.ro/next-star-sezonul-10

Finala Next Star 2021. Școala Gimnazială Recea, moment de acrobațe la nivelul performanțelor circarilor de renume ai lum... Finala Next Star 2021. Carla Munteanu, dans emoționant cu care le-a transmis tuturor un mesaj puternic...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Maria Ene este câștigătoarea Finalei de Popularitate Next Star sezonul 10, la Antena 1. Finala, lider de piaţă
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din mediul urban şi naţional
Şcoala Recea, marea câştigătoare Next Star sezonul zece. Finala, lider de piaţă în rândul publicului din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Daiana Anghel a dezvăluit motivele despărțirii de Sorin, după doi ani în care a păstrat discreția: ”Dacă era totul bine, nu divorțam”
Daiana Anghel a dezvăluit motivele despărțirii de Sorin, după doi ani în care a păstrat discreția: ”Dacă... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe localnici cu noua sa culoare
La 1.300 de kilometri distanță de lacul din Turcia care se face roz anual, un lac din Grecia îi uimește pe... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial
Ronaldinho, revenire spectaculoasă la 46 de ani! Fostul Balon de Aur va juca din nou într-un meci oficial Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Locul din România unde turiștii stau cu geaca pe ei, în timp ce orașele fierb la 38 de grade
Locul din România unde turiștii stau cu geaca pe ei, în timp ce orașele fierb la 38 de grade Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x