Antena

Alexandra Stan, în cea mai sexy ipostază de până acum. Și-a acoperit bustul generos cu degetele, însă a fost la un pas să gafeze

Alexandra Stan a surprins pe toată lumea cu apariția aceasta de a plajă. Nu a purtat nicio piesă vestimentară în partea de sus și și-a acoperit bustul cu degetele. Cât de senzuală a apărut aceasta.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 15 Septembrie 2023, 12:07 | Actualizat: Vineri, 15 Septembrie 2023, 13:28
Alexandra Stan, în cea mai sexy ipostază de până acum. Și-a acoperit bustul generos cu degetele, însă a fost la un pas să gafeze
Instagram

Alexandra Stan s-a lăsat pozată într-o ipostază de senzație pe rețelele de socializare, la plajă, unde a mers pentru a se relaxa. Aceasta s-a fotografiat fără sutien, iar fanii au putut vedea cât de bine arată.

Alexandra Stan, cea mai senzuală poză, la mare. Cât de sexu a apărut și cum și-a acoperit bustul generos pe care îl deține

Cântăreața Alexandra Stan este cunoscută pentru aparițiile sexy de pe rețelele de socializare, dar pare că de data aceasta a întrecut orice limită. S-a pozat fără sutien pe Instagram, iar bustul și l-a acoperit cu degetele de la mână, însă a fost la un pas de a arăta prea mult.

Aceasta a primit multe complimente din partea fanilor ei care au văzut cât de bine arată aceasta și cât de sexy a putut să apară. Cântăreața își promovează în prezent noua ei piesă, filmată la mare, iar aceasta s-a pozat într-un mare fel.

Fanii au criticat-o pe Alexandra Stan pentru apariția mult prea îndrăzneață de pe rețelele de socializare, spunând faptul că ar fi conținut pentru adulți.

Pe aceeași temă

Alexandra Stan, diagnosticată cu o boală autoimună. De ce suferă artista

Alexandra Stan este apreciată pentru silueta sa suplă, însă se pare că în spatele formelor pe care multe fete le invidiază, stă un adevăr mai puțin plăcut. Cântăreața nu poate să mănânce decât conform unui regim strict, impus de un medic specialist.

Pe aceeași temă

În cadrul unui interviu acordat recent, Alexandra Stan a dezvăluit că suferă de tiroidita Hashimoto, o afecțiune care favorizează îngrășarea.

Astfel, pentru a se menține la greutatea dorită, artista face eforturi fizice, care o influențează, într-o oarecare măsură, și în plan psihic. Pe lângă stilul de viață extrem de sănătos pe care i l-a impus boala, Alexandra Stan este nevoită să ia și medicamente, care să țină afecțiunea sub control.

Recomandari A1

„(...) Eu am tiroidită Hashimoto autoimună, dar reușesc s-o țin în frâu în ultima vreme. Nu consum gluten, lactate, zahăr, soia, alcool, mai deloc. Cafeaua la fel mai puțin, doar una de dimineața, înainte beam trei-patru cafele pe zi. Eu cred, totuși, că medicamentul e baza. E foarte riscant să te bazezi doar pe alimentație. Nu înterup (tratamentul medicamentos n.r) că nu vreau să risc.”, a povestit Alexandra Stan pentru click.ro.

Whatsapp LinkedIn
alexandra stan alexnadra stan divort alexandra stan sot
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Videoclipul zilei
Citește și
Rochia transparentă din dantelă care nu a lăsat loc imaginației fanilor.Alexandra Stan a apărut...
Alexandra Stan, ipostaza topless care le-a atras atenția fanilor. Cum apare artista în cel mai nou clip...
Cum arată mama Alexandrei Stan. Imaginea rară cu cea mai importantă femeie din viața artistei
Alexandra Stan a încins iar atmosfera pe rețelele de socializare după ce a apărut îmbrăcată doar...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste