Andreea Marin a fost școlăriță, din nou. A purtat uniformă, ciorapi înalți și și-a făcut codițe. Cum arată așa
Andreea Marin s-a întors pe holurile liceului. Prezentatoarea TV a îmbrăcat o uniformă, ciorapi înalți și și-a făcut codițe. Cum arată așa și care a fost scopul pentru care ea a devenit, din nou, școlăriță, chiar și pentru câteva momente.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 11 Iunie 2021, 12:51 | Actualizat: Vineri, 11 Iunie 2021, 13:32- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Andreea Marin, în vârstă de 46 de ani, a reprodus un moment de acum 30 de ani, din vremea când era la liceu. Poza în care ea apare este alb-negru, ca să accentueze și mai mult trecerea anilor. Zâmbitoare, prezentatoarea TV a purtat o bentiță pe cap, și-a făcut două codițe și a îmbrăcat o uniformă cu vestă, cămașă și o fustă scurtă, plus ciorapi înalți. Andreea Marin a ținut într-o mână și câteva cărți de Limba Română și pare că se afla pe holurile unei instituții de învățământ, atunci când a fost făcută fotografia.
Andreea Marin, fotografiată ca elevă de liceu. Care a fost scopul
La descrierea fotografiei postate pe Instagram, Andreea Marin a scris așa: "Ce făceam eu acum 30 de ani, când UNICEF, vocea copiilor din întreaga lume, făcea primul pas în România? Eram la liceu, nu mai am poze de atunci, dar am reeditat experiența acelor ani cu bucurie ceva mai târziu, într-o ședință foto dedicată acelei perioade frumoase din viață".
Pe aceeași temăNu mai este o noutate că prezentatoarea TV este o ambasadoare a binelui și este implicată de mulți ani în campanii de ajutorare a celor în nevoie. Andreea Marin a continuat, în același mesaj scris pe Instagram, spunând: "Nu aveam cum să știu, acum 3 decenii, că în 2006 aveam să devin Ambasador al Bunăvoinței pentru România, să trăiesc apoi atâtea experiențe impresionante alături de echipa din țară, dar și alături de organizația UNICEF la nivel global".
"Aveam să străbat pământul în lung și în lat, să învăț enorm, să devin o voce care apără drepturile copiilor, să văd proiecte minunate care le schimbă viața în bine aici, la noi acasă, dar și în Africa, în Asia sau în alte colturi de lume, unde eu am pășit cu emoție, în campanii globale care au schimbat lucrurile în direcția bună, în chip minunat".
Tot Andreea Marin: "La mulți ani, @unicefromania! Sunt un donator permanent, susțin aceasta organizație și iubesc oamenii din spatele cortinei care fac posibile faptele ce schimbă vieți în bine. Într-o lume a vitezei, UNICEF alege să rămână constant în misiunea sa de a oferi copiilor protecție, acces la servicii de sănătate, la educație și condiții de trai decente. Așează cu grijă cărămidă peste cărămidă pentru a construi bazele unei lumi în care drepturile copiilor sa fie respectate, să se simtă iubiți și protejați. Mulțumesc !", și-a încheiat aceasta mesajul de pe Instragram.
Urmăritorii de pe Instagram au lăsat multe comentarii la fotografia în care Andreea Marin este îmbrăcată ca elevă de liceu, printre care: "Doamne, ai fost și ai rămas același chip cu zâmbet frumos, umplut cu blândețe, Andreea!" și "Felicitări pentru tot ceea ce faci! Erai și ești foarte frumoasă!".