Antena

Carmen de la Sălciua, rochia cu decolteu abisal cu care s-a postat pe internet. Cum au reacționat fanii când au văzut-o

Carmen de la Sălciua a făcut senzație cu o rochie provocatoare cu care a întors toate privirile.

Publicat: Luni, 09 August 2021, 17:02 | Actualizat: Luni, 09 August 2021, 18:05
Carmen de la Sălciua, rochia cu decolteu cu care s-a afișat pe rețelele de socializare
Instagram

Carmen de la Sălciu știe cum să își facă simțită prezența oriunde s-ar afla. Iată că, de această dată, ea a reușit să facă show cu o ținută de vis care i-a pus în evidență trăsăturile elegante pe care le deține, dar și formele voluptoase cu care a fost înzestrată.

Carmen de la Sălciua, imaginea cu care a stârnit reacțiile fanilor din online. S-a pozat cu un decolteu de vis

Carmen de la Sălciua știe cum să facă atmosferă oriunde merge, cu silueta perfectă pe care o deține. Cântăreața de manele arată într-un mare fel, iar de curând a ținut să împărtășească și cu fanii de pe rețelele de socializare o imagine în care rochia pe care a purtat-o i-a pus în evidență decolteul abisal și, desigur, bustul generos pe care îl deține.

Pe aceeași temă

Artista arată impecabil de fiecare dată când este prezentă la un eveniment, unde trebuie să cânte, și ține mereu să fie la înălțime. În cadrul unei postări de pe rețelele de socializare, ea a împărtășit cu fanii o fotografie de la un eveniment la care a participat, iar comentariile din partea fanilor au fost un deliciu.

Este foarte iubită și apreciată de public, motiv pentru care, foarte des, este recompensată cu zeci de mii de like-uri. Este și acum cazul, deoarece vedeta a primit de la prietenii virtuali numai cuvinte de laudă.

Artista a pregătit și o descriere imaginii, unde a făcut o remarcă: „Femeile care poartă negru au vieți colorate”, spune ea.

Pe aceeași temă

Și fanii au ținut să îi transmită mai multe cuvinte, aceștia apreciindu-i foarte mult ținuta. „Wow, superbă”, „Cea mai frumoasă artistă”, „Cât de bine arăți”, „Ești perfectă”, au fost doar câteva dintre mesajele pe care ea le-a primit pe rețelele de socializare, în dreptul imaginii pe care a publicat-o de curând.

Decolteul abisal a fost centrul discuțiilor din secțiunea de comentarii. Iată că, artista este foarte apreciată de fanii ei care îi urmăresc îndeaproape activitatea artistică și nu numai.

Recomandari A1

Cum a ajuns celebră Carmen de la Sălciua

Carmen Maria Racolța este o cântăreață și compozitoare de manele și muzică de petrecere. Aceasta a fost pasionată de muzică din totdeauna, însă s-a afirmat la nivel național în 2017, atunci când a devenit una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică de petrecere. Artista și-a pus bazele carierei alături de o formație alături de care cânta la diverse evenimente private, iar începând cu 2017 se afirmă la nivel național, devenind una dintre cele mai succes cântărețe ale genului.

Majoritatea pieselor sale au ajuns pe primul loc în topul YouTube Trending România și au strâns milioane de vizualizări, fapt ce i-a adus numele de „Regina YouTube-ului”. Cea mai de succes piesă a sa, „Dansez prin ploi”, a ocupat locul 1 în topul celor mai populare videoclipuri din România timp de 2 săptămâni consecutiv și a adunat până în prezent peste 56 de milioane de vizualizări.

Whatsapp LinkedIn
carmen de la salciua carmen de la salciua muzica
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Primele episoade din noul serial românesc Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN sunt în AntenaPLAY. Descoperă o poveste unică de viață, despre o tânără care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete.
Stirile zilei Oraşul care a primit o moştenire de 10 milioane de euro de la un bărbat care nu vizitase niciodată localitatea
Videoclipul zilei
Citește și
Carmen de la Sălciua, scandal al declarațiilor cu Geta Sterp. Ce i-a scris fosta cumnată: „Nu uita să...
Când va face petrecerea de nuntă Carmen de la Sălciua. Cântăreața s-a căsătorit în mare secret în...
Reacția lui Carmen de la Sălciua, după ce familia Sterp i-a menționat numele de mai multe ori în...
Carmen de la Sălciua își vinde hainele. Cât costă o rochie purtată de artistă doar de câteva ori
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care vor avea inima frântă în 2025. Nativii care pot trece printr-o despărțire Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Posibilă explicație pentru absența lui Călin Georgescu de la protestul organizat chiar de el: „Orice, numai... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Beef Wellington. Rețeta clasică de care ai nevoie pentru o masă sofisticată HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 12 ianuarie 2025. Berbecii au parte de surprize. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Două zodii intră într-o eră nouă odată cu schimbarea Nodurilor Destinului, pe 11 Ianuarie 2025 Jurnalul
Ce se întâmplă dacă bei oțet de mere seara: beneficii și riscuri Kudika
Ce apă se pune în fierul de călcat, de fapt. Astfel, hainele nu se vor șifona atunci când le vei netezi Playtech
Se schimbă regulile de călătorie în Marea Britanie. Cum vei intra de anul acesta în Anglia Redactia.ro
România, lovită de un val de aer rece. După temperaturi de primăvară, se instalează frigul în aproape toată... Observator
Sindromul de ochi uscat iarna: care sunt cauzele și cum îl poți trata în anotimpul rece MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Casa lui Mel Gibson din Malibu, MISTUITĂ de flăcări! „Când am ajuns acasă, desigur... Nu mai era nimic!” Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Importanța vitaminei D în sarcină, mai ales în lunile cu mai puțin soare DeParinti
Britney Spears a fost nevoită să părăsească reședința din Thousand Oaks din cauza incendiilor din Los Angeles.... ZUTV
De ce nu mâncăm ouă de curcă. Motivul pentru care nu se găsesc în magazine UseIT
Rețetă de empanadas. Cum să faci la tine acasă gustările celebre ale spaniolilor Hello Taste