Ce decizie a luat David Pușcaș în privința carierei lui. Fiul adoptiv al Luminiței Anghel rupe tăcerea după o perioadă de absență
David Pușcaș și-a deschis sufletul într-un interviu sincer și a declarat că este pregătit să muncească, având în minte un domeniu clar. Iată cu cine vrea să ia legătura numaidecât!
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 19 Aprilie 2024, 11:34 | Actualizat: Vineri, 19 Aprilie 2024, 12:25David Pușcaș a fost înfiat de Luminița Anghel pe când avea doar câțiva ani. În prezent, cântăreața și băiatul nu au o relație bună, au fost implicați în numeroase scandaluri, iar el a mers, nu doar o dată, la televizor și a lansat acuzații grave la adresa mamei sale adoptive.
Recent, David Pușcaș a declarat că vrea să se apuce din nou de muncă, după o perioadă în care s-a confruntat cu mari probleme de sănătate. Tânărul își dorește să joace într-un serial și este mai pregătit ca niciodată să își încerce norocul în acest domeniu. Iată declarațiile sale pentru Cancan!
Pe aceeași temăDavid Pușcaș: „Vreau un job stabil și deja am început să fac demersuri”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel spune că este pregătit să muncească din nou, după mai multe încercări nereușite, chiar și în televiziune. El își dorește să joace într-un serial, motiv pentru care vrea să vorbească cu Ruxandra Ion, producătoarea filmelor și serialelor de succes din România.
„Aș vrea să mă reîntorc în fața oamenilor, vreau ca ei să mă vadă, să mă înțeleagă. Mi-ar plăcea mult să joc într-un serial și am început să mă pregătesc. Vreau un job stabil și deja am început să fac demersuri în acest sens. O să îi scriu doamnei Ruxandra Ion, pentru că ea este mereu în căutare de noi talente. Așa cum a luat-o sub aripa ei pe Cristina Ciobănașu, poate reușesc și eu să o impresionez. Bine, mă refer cu talentul, poate mă place.”, a spus David Pușcaș pentru Cancan.
Acesta susține că a fost coleg de liceu cu majoritatea actorilor din „Lala Band” și îi pare extrem de rău că nu a ajuns să joace într-un serial produs de Ruxandra Ion.
„Eu cu Cristina Ciobănașu am fost în clasă, îmi place mult de ea, este copilăria mea. Eu am fost cu majoritatea actorilor din <<Lala Band>> în liceu, mă cunosc cu ei. Îmi aduc aminte acea perioadă și mereu mi-am dorit să joc și eu într-un serial. O admir mult pe doamna Ruxandra și dacă aș fi sub aripa ei, lucrurile s-ar schimba mult în bine.”, a mai zis el pentru sursa citată.
David Pușcaș: „Pe mama o interesa doar cu cât mă plătește și eu am pierdut trenul aiurea”
Întrebat ce l-a împiedicat să dea o probă pentru un rol în serialele produse de Ruxandra Ion, David Pușcaș a acuzat-o tot pe Luminița Anghel.
„Eu am vrut să dau la casting (n.r. pentru un rol în <<Pariu cu viața>>), dar nu m-a lăsat mama. Mi-a spus că nu am nicio șansă, m-a demoralizat și mi-a interzis să mă duc să-mi încerc norocul. Și cu Delia la fel, trebuia să fiu cu ea pe scenă într-un moment la <<Psihedelia>>. Am dat casting, am luat, însă mama m-a luat la rost. M-a întrebat câți bani îmi dă, mă demoralizase foarte rău. Pe mama o interesa doar cu cât mă plătește și eu am pierdut trenul aiurea. Nu aveam cum să iau eu decizia, că nu mă lăsa ea, iar eu eram prea mic. Aveam nevoie de o încurajare, a fost prima persoană pe care am anunțat-o și când am auzit-o parcă m-a lovit trenul. M-a demoralizat foarte tare și m-am gândit de ce nu m-a lăsat.”, a mai spus David Pușcaș pentru Cancan.