Antena

Culiță Sterp, portret înduioșător de familie. Cum s-a pozat alături de partenera și de fiul lui: „Sunteți minunați”

Culiță Sterp și-a încântat fanii cu o fotografie superbă, realizată alături de partenera sa de viață și de fiul lor.

Publicat: Marti, 28 Decembrie 2021, 14:50 | Actualizat: Marti, 28 Decembrie 2021, 14:58
Culiță Sterp are un fiu pe nume Milan
Instagram

Culiță Sterp este un tată împlinit și nu ratează oazia de a-și exprima bucuria față de familia pe care și-a construit-o. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă din 2021, Culiță Sterp a publicat pe rețelele sociale o imagine în care apare alături de iubita sa și de fiul lor.

Băiatul lui Culiță Sterp crește pe zi ce trece, iar fanii sunt de fiecare dată încântați să vadă fotografiile pe care Culiță Sterp le publică alături de fiul lui.

Pe aceeași temă

Cât a crescut Milan, fiul lui Culiță Sterp

În dreptul imaginii, Culiță Sterp a scris un mesaj emoționant, pentru a evidenția recunoștința pe care o simte:

„Primul Crăciun în 3! Vă iubesc din toată inima, sunteți darul de la Dumnezeu! Acum doi ani puteam doar să visez la ceea ce am acum! Sper din suflet, la fel să spun și peste doi ani și peste zeci de ani, pentru că îmi doresc să trăiesc toată viața alături de voi, și de restul familiei care o să vină!”, a scris Culiță Sterp pe rețelel sociale. „Vă iubesc infinit”, a scris Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp și mama băiatului lui.

Pe aceeași temă

Peste 79 de mii de fani au apreciat postarea cântărețului.

„Sunteti minunati. O familie foarte frumoasă!!! Mami e superbă. Milan e dulce, dulce”, „Sunteți superbi”, „Sunteți minunați”, au scris fanii în comentarii.

Câți bani a cheltuit Culiță Sterp pentru botezul lui Milan

Recent, Culiță Sterp și-a botezat băiatul. La petrecerea de botez au fost invitați Theo Rose, Bogdan de la Ploiești și Tzancă Uraganu, care au pus în scenă momente aplaudate de toți participanții.

Recomandari A1

”Culiță a scos din buzunar 40.000 de euro, iar cam jumătate din această sumă le-a oferit-o soliștilor invitați să încingă atmosfera. E vorba despre Tzancă Uraganu, Theo Rose și de Bogdan de la Ploiești. Se pare că Tzancă și Theo Rose au cântat pe un onorariu de 7.000 de euro, fiecare. Ambii însă au ridicat invitații de la mese, încingându-se o petrecere pe cinste”, au declarat prietenii artistului, pentru Playtech.

Pe aceeași temă

De asemena, o parte din bani a reușit să scoată Culiță Sterp: “La botez au venit în jur de 250 de invitați, iar darul acestora a fost generos. Culiță Sterp a primit bani, în plic, în valoare de circa 35.000 de euro”, potrivit aceleiași surse.

Whatsapp LinkedIn
culita sterp copii vedete
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Formula 1™, Formula 2™, Formula 3™ și Porsche Supercup™ de la Imola 2024 se văd LIVE online în AntenaPLAY. În perioada 17 - 19 mai, urmărește toate etapele pe canalele dedicate.
Stirile zilei Logodnicul ei a murit în ziua nunţii, apoi a aflat că ducea o viaţă secretă. Povestea unei americance care a crezut că şi-a găsit fericirea pe aplicaţiile de dating
Citește și
Culiță Sterp, atacat de un leu în timp ce îl mângâia. Cum s-a filmat cu animalul sălbatic pe un...
Culiță Sterp a fost jefuit în Italia și a făcut un anunț neașteptat pe internet. Ce lucruri de...
Cum arată Daniela Iliescu, logodnica lui Culiță Sterp, fără machiaj sau filtre. Ce videoclip a...
Mama Geta, destăinuiri dureroase despre familia sa. Ce regret are mama lui Culiță Sterp: „Dragoste cu...
Video recomandate
Video
Citește și
Cea mai norocoasă zi din această vară pentru fiecare semn zodiacal. Află când te vei bucura de succes Catine.ro
De ce gemenii Victoriei Ruffo au ales să stea departe de lumina reflectoarelor. Ce relație au cu mama lor Happy Channel
Politicianul român care va avea pensie de 5.800 de euro plătită de UE. Câți bani vor încasa Traian Băsescu,... Libertatea.ro
De ce se plâng că mor de foame românii care primesc salarii decente. "Standardele legate de stilul... Ziare.com
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria AntenaSport
Carmen Grebenișan și Alex Militaru, discuții despre partaj după anunțul divorțului. Ce a dezvăluit vedeta:... Elle
În ce relații a rămas Vero Căliman cu Mirela Retegan, după ce a părăsit „Gașca Zurli”. „Fetița... Spynews.ro
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au... BZI
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged HelloTaste.ro
Cum se prepară cel mai bun gem de căpșuni. Secrete și trucuri știute de gospodinele cu experiență Antena3.ro
Telefoanele Android care pot fi detectate când sunt furate. Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a-și proteja... useit
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate mentală. Află ce se întâmplă cu... Catine
O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute Wall-Street
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale ies la iveală Kudika
Anunțul momentului despre Andreea Marin! Nimeni NU a mai făcut ca ea Playtech
Florin Salam, din nou în mijlocul unui scandal de proporții. De ce este acuzat manelistul Redactia.ro
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au... Observator
Obiceiuri pentru sănătatea inimii. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Tort cu două tipuri de mousse, unul de ciocolată și altul de căpșuni HelloTaste
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume ProSport
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea: „Moleșește activitatea cerebrală” Gandul
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi CanCan
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți educa micuțul în mod corect DeParinti
Madonna s-a destăinuit cu privire la pierderea mamei sale: „Nimeni nu mi-a spus că mama mea era pe moarte” ZUTV
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu inteligență artificială UseIT
Fursecuri nor cu lămâie. Cele mai fragede și mai aromate prăjiturele Hello Taste