Antena Căutare

Mesajul emoționant al Prințului William în memoria Reginei Elisabeta. Cum și-a luat ”rămas bun” de la bunica lui

Prințul William și Kate Middleton și-au luat rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a prin intermediul unui mesaj emoționant, pe care l-au publicat în social media. Iată ce au transmis.

Galerie
Prințul William și Kate Middleton și-au luat rămas bun de la Regina Elisabeta a II-a prin intermediul unui mesaj emoționant, pe care l-au publicat în social media. Iată ce au transmis. | Getty Images & Profimedia

Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoția. Majestatea Sa și-a luat ”rămas bun” doar de la Charles al III-lea și Prințesa Anne, care i-au fost alături în ultimele clipe de viață.

Fiind prind cu angajamente, Prințul William nu a apucat să transmită niciun mesaj după moartea bunicii sale. Iată că în ziua de sâmbătă, 10 septembrie 2022, a lansat un text emoționant în care îi mulțumește pentru tot sprijinul pe care i l-a oferit de-a lungul timpului, atât lui cât și familiei sale.

Citește și: Prințul Harry a fost sunat de Charles după ce a anunțat că vine la Balmoral. Ce i-a interzis să facă și ce i-a refuzat William

Ce mesaj a publicat Prințul William la două zile de la moartea Reginei Elisabeta

Articolul continuă după reclamă

„Joi, lumea a pierdut un lider extraordinar, al cărui angajament față de țară, tărâmuri și Commonwealth a fost absolut. Se vor spune atât de multe în zilele următoare despre semnificația domniei ei istorice”, a spus William într-o declarație publicată în social media.

Mesajul a continuat într-o notă mai personală, Prințul William făcând referire la moștenirea pe care bunica lui a lăsat-o celor dragi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Eu, însă, am pierdut o bunică. Și, deși sunt întristat de pierderea ei, mă simt, de asemenea, incredibil de recunoscător. Am beneficiat de înțelepciunea și reasigurarea Reginei”, a mai adăugat William.

Prințul de Wales a continuat prin a spune că soția sa, Kate Middleton, a avut, de asemenea, 20 de ani de îndrumare și s-a bucurat de sprijinul regretatului monarh, în timp ce copiii lor au avut norocul de a „petrece vacanțe” și de a „crea amintiri” cu ea, care vor dura toată viața.

„Ea a fost alături de mine în cele mai fericite momente ale mele. Și a fost alături de mine în cele mai triste zile din viața mea. Știam că va veni această zi, dar va trece ceva timp până când realitatea vieții fără bunica se va simți cu adevărat reală.

Îi mulțumesc pentru amabilitatea pe care mi-a arătat-o ​​familiei mele și mie. Și îi mulțumesc în numele generației mele pentru că a oferit un exemplu de serviciu și demnitate în viața publică.”, a continuat declarația lui William.

Citește și: Nora preferată a Reginei Elisabeta, Sophie Wessex, îngenunchiată la propriu de moartea monarhului. Ce fel de relație au avut

Prințul de Wales a concluzionat: „Bunica mea spunea că durerea este prețul pe care îl plătim pentru dragoste. Toată tristețea pe care o vom simți în săptămânile următoare va fi mărturie a dragostei pe care am simțit-o pentru extraordinara noastră regină. Îi voi onora memoria susținându-l pe tatăl meu, Regele, în orice fel pot.”

Ducele și ducesa de Cornwall și Cambridge, cunoscuți anterior drept Ducii de Cambridge, au emis o declarație de doliu după ce familia regală a anunțat că Regina Elisabeta a II-a a decedat la casa ei de vacanță din Scoția.

Nora preferată a Reginei Elisabeta, Sophie Wessex, îngenunchiată la propriu de moartea monarhului. Ce fel de relație au ... Momentul în care Meghan Markle șoptește ceva, apoi se pierde și nu știe ce sa facă. Ce i s-ar fi întâmplat la Windsor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Declarația sfâșietoare făcută cu doar patru zile înainte de deces
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Declarația sfâșietoare făcută cu doar patru zile înainte de deces
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x