Antena

Oameni cu piele unică și o frumusețe aparte. Sunt rari și au ajuns celebri

Fiecare om este unic în felul său, dar există persoane care au cu adevărat trăsături aparte.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 23 Octombrie 2020, 19:19 | Actualizat: Vineri, 23 Octombrie 2020, 19:27
Khoudia Diop, unică pentru frumusețea ei
Instagram

Așa se întâmplă și în cazul oamenilor din acest articol. Au o piele aparte și acest lucru i-a adus în atenția oamenilor din întreaga lume. Nu sunt deloc rușinați de felul în care arată, nici nu ar avea de ce, sunt unici, iar fiecare este demn de admirația noastră, a tuturor.

Connie Chiu s-a născut în Hong Kong și este singurul copil din care s-a născut cu albinism. După ce s-a mutat în Suedia cu părinții, Connie a început la vârsta de 24 de ani să lucreze ca model, iar recent s-a lansat și ca solistă de muzică jazz.



Nikia Phoenix este un model de origine americană care atrage atenția datorită pielii măslinii, a părului, dar și a pistruilor de pe corp. Aceasta a fost remarcată prima dată de o companie de haine, iar mai apoi a devenit rapid imaginea unor branduri de renume mondial.



Stephen Thompson nu a visat niciodată o carieră de model. Într-o zi însă, soarta l-a împins să se întâlnească cu un fotograf care a fost impresionat de aspectul său unic.


Recomandari A1

Winnie Harlow i-a atras prima dată atenția Tyrei Banks care i-a văzut contul de Instagram și care i-a spus că trebuie neapărat să participe la America’s Next Top Model. Acum Winnie este un model de succes în întreaga lume chiar dacă suferă de vitiligo.



Ava Clarke este o fetiță cu păr blond, ochi albaștri și buze frumoase, care a cucerit industria modei. Acesta a pozat deja pentru Vogue, Denim sau VIP. Medicii nu îi dădeau prea multe șanse și le-au spus încă de la început părinților că va orbi atunci când va mai crește, dar datorită eforturilor depuse de familie, Ava citește, face balet și colaborează cu cei mai renumiți fotografi ai lumii.



Khoudia Diop este o tânără din Senegal, care a fost remarcată de o agenție și acest lucru a ajutat-o să intre în lumea fashionului. Acum a cucerit internetul cu fotografiile sale uimitoare, care i-au adus peste 200.000 de urmăritori pe Instagram. Khoudia îi inspiră pe ceilalți să-și accepte individualitatea: „Dacă ești norocos să fii diferit de ceilalți, nu te schimba niciodată!”


Whatsapp LinkedIn
piele unică frumusețe aparte oameni celebri rari
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 se vede LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii care pun accent mai mare pe pasiune decât pe succes pe 2 Mai 2024 Catine.ro
Demet Evgar a reușit să ridice așteptările pentru serialul Bahar. Actrița surprinde cu rolul său inedit Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
Surprinzător, o băutură e benefică pentru inimă și creier: Conține o substanță miraculoasă pentru corpul uman Ziare.com
„Mi-au plăcut aventurile!” Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie... AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Salată aperitiv pentru masa de Paște. Rețeta simplă, pe placul tuturor HelloTaste.ro
Cum să îți asiguri venituri la bătrânețe fără să te bazezi pe pensie: ”Cu asta ar trebui să începem!” Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei Wall-Street
Cum se pregătesc românii în așteptarea sărbătorilor de Paște Kudika
Totul despre petrecerile din casa lui Ion Dolănescu de 1 Mai! Ce făcea regretatul artist în fiecare an, nu lipsea... Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
1 mai, Ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificație are: totul a început în SUA, în 1886 Observator
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
Metalul care ar putea SALVA Europa va fi din nou exploatat în România! Investiție de un miliard de dolari! Gandul
Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: 'Se află... CanCan
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată DeParinti
Britney Spears trebuie să-i plătească tatălui ei 2 milioane de dolari: „Familia mea m-a rănit. Nu s-a făcut... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Cât timp se fierb ouăle de Paște. Sfaturi utile pentru ouă roșii perfecte Hello Taste
Ultimele știri
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Mireasa, sezon 7. Dani, primele declarații după ce Daiana a anunțat că e însărcinată. Ce spune viitorul tătic
Mireasa sezon 9, 1 mai 2024. Liviu și Delia au intrat în direct după ce au lipsit în timpul emisiei. Ce au transmis de ziua lor
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Meciul România - Ungaria la Campionatul Mondial de Hochei, Divizia 1 s-a terminat cu victoria României. Ce punctaj s-a obținut
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în timpul unei renovări. Detaliile i-au surprins pe toți
Mireasa sezon 9, 1 mai 2024. Ionela, deranjată de comentariile Nataliei la adresa ei: „Ea era mai mult atrasă de șofer”
Masa de Paște la români 2024. Cât costă preparatele pentru masa de Paște dacă alegi să le comanzi
Mireasa sezon 9, 1 mai 2024. Vlad și Valentin, conflict în casa băieților: „Nu-mi vorbești tu mie de bun simț!”
Mireasa sezon 9, 1 mai 2024. De ce lipsește Simona Gherghe. Gabriela Cristea îi ține locul colegei sale
Mai multe