Ștefania este acuzată de fani că este falsă în relația ei cu Mihai. ”Nu-l ține doar pentru a trece timpul mai repede”, a fostul unul dintre mesaje.
Procurorii din cazul actriţei Lori Loughlin, acuzată de dare de mită şi spălare de bani, au negat acuzaţiile apărării că agenţii FBI i-au pregătit o înscenare ei şi altor părinţi.
Joi, 09.04.2020, 11:31
Producătorul de aluminiu Alro Slatina a anunţat, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), că a primit de la Comisia de Comerţ Internaţional a Statelor Unite o notificare despre faptul că Departamentul de Comerţ al SUA a primit o plângere pentru stabilirea de tarife antidumping pentru anumite produse din aluminiu provenind din 18 ţări, printre care şi România, iar societatea consideră plângerea ca fiind nefondată.
Miercuri, 18.03.2020, 10:08
Apple a fost de acord să plătească 500 de milioane de dolari într-un proces din Statele Unite în care s-a judecat încetinirea intenţionată a iPhone-urilor din urmă cu câţiva ani.
Marti, 03.03.2020, 06:36
Un tribunal din Istanbul a achitat-o vineri pe scriitoarea turcă Asli Erdogan, 52 de ani, la capătul unui proces controversat în care a fost acuzată de "activităţi teroriste" şi care a stârnit nelinişte în comunitatea internaţională, anunţă AFP.
Vineri, 14.02.2020, 12:29
Fost şefă AEP Ana Maria Pătru a fost achitată De tribunalul Bucureşti în dosarul în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Decizia nu e definitivă
Luni, 13.01.2020, 11:43
Camila Cabello a fost acuzată săptămâna aceasta, prin mai multe postări pe Twitter, că a folosit cuvinte rasiste în mesaje publicate pe un cont vechi de Tumblr, iar cântăreaţa de origine cubaneză s-a scuzat pentru că a fost „needucată şi ignorantă”.
Joi, 19.12.2019, 13:13
Comisari ai Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA) au confiscat o parte din sistemul de alimentare al unui monopost Ferrari, după Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei, care a avut loc, duminică, informează lequipe.fr.
Joi, 21.11.2019, 10:32
La câteva zile după ce Dior a retras o campanie publicitară pentru care a fost acuzată de rasism cu privire la comunitatea amerindiană, Johnny Depp dă asigurări despre bunele intenţii ale firmei. Actorul, star în această reclamă, a explicat în acest weekend, la Festivalul de la Deauville, că videoclipul a fost realizat "cu mult respect pentru indienii din America".
Luni, 09.09.2019, 14:40
Reţeaua BBC este acuzată de producătorii independenţi că foloseşte tactici de intimidare pentru a-i convinge să permită extinderea valabilităţii show-urilor lor pentru iPlayer de la 30 de zile la un an fără a-i plăti în plus, potrivit The Guardian.
Luni, 19.08.2019, 10:10
Lady Gaga este acuzată de plagiat! Un artist o ameninţă ca o va da în judecata şi îi va cere milioane de dolari despăgubire! De la ce a pornit tot scandalul.
Duminica, 11.08.2019, 18:09
Fiica lui Gheorghe Dincă a declarat, după ce un om de afaceri din Arad a acuzat-o că ar fi implicată în trafic de persoane şi că le-ar fi promis fete unor oameni de afaceri italieni dispuşi să depună mărturie, că nu este adevărat şi că vineri va veni cu precizări.
Joi, 01.08.2019, 17:27
Mai multe persoane prezente la un summit de wellness organizat de actriţa Gwyneth Paltrow au numit-o pe aceasta escroacă, după ce au aflat că trebuie să achite 5.700 de dolari pentru participare. Cei interesaţi de eveniment au fost nevoiţi să...
Joi, 04.07.2019, 08:02
Noi proteste şi controverse în cazul Sorinei, fetiţa luată cu mascaţii pentru a fi dată în adopţie. Procuroarea este acuzată că avea mandat doar pentru ridicarea unor acte, nu a copilului. Pentru a treia zi consecutiv, sute de oameni au cerut în stradă demisia ei.
Duminica, 23.06.2019, 19:20
Noi proteste şi controverse în cazul Sorinei, fetiţa luată cu mascaţii pentru a fi dată în adopţie. Procuroarea este acuzată că avea mandat doar pentru ridicarea unor acte, nu a copilului. Pentru a treia zi consecutiv, sute de oameni au cerut...
Duminica, 23.06.2019, 19:04
Este anchetă la o şcoală din Botoşani, după ce mama unui elev de şapte ani o acuză pe învăţătoare că i-ar fi bătut fiul până l-ar fi învineţit. Copilul are probleme de sănătate şi nu ţine minte nimic, după cum spune mama lui pe o...
Joi, 13.06.2019, 16:09
Încă un medic fals a fost descoperit în Capitală. O femeie care terminase doar facultatea de Medicină, fără să obţină şi o specilizare, este acuzată că a tratat timp de 25 de ani paciente. Pretindea chiar că este specialist în...
Vineri, 19.04.2019, 19:23
Văduva acuzată de soacră că nu a ținut doliu a venit la Acces Direct. ”Mi-am făcut prieten ca să mă ajute cineva cu copiii”, a declarat aceasta.
Marti, 16.04.2019, 18:31
A ieşit la iveală cel mai bine păzit secret al uneia dintre cele mai urmărite femei din România! După ce a fost acuzată că a minţit un sfert de milion de oameni, Carmen Grebenişan recunoaşte: foloseşte Photoshop-ul, ca să pară ceea ce nu...
Miercuri, 06.02.2019, 21:37
Mihaela Dobre, femeia acuzată că i-ar fura banii fiicei ei, după ce a părăsit-o pentru un bărbat, a vorbut la Acces Direct.
Miercuri, 23.01.2019, 18:39
Apple este chemată în faţa instanţei într-un proces în care este acuzată că şi-a indus intenţionat în eroare clienţii minţind sau ascunzând anumite detalii despre ecranele noilor modele de iPhone.
Luni, 17.12.2018, 08:44
După scandalul cu artista rap Cardi B, care s-a lăsat cu violență fizică, Nicki Minaj se află în centrul altuia acum privind acuzații grave în industria muzicală. Cântăreaţa Tracy Chapman a dat-o în judecată pe artista pentru încălcarea drepturilor de autor.
Miercuri, 24.10.2018, 16:10
Când a sosit la secţia de poliţie, cântăreaţa nu a dorit să fie văzută, aşa că gărzile de corp au ascuns-o sub nişte umbrele. La ieşire însă, Cardi B nu s-a mai ferit de ziarişti, ci le-a zâmbit larg, dar nu a comentat în niciun fel...
Marti, 02.10.2018, 07:58
Mama acuzată că i-a inventat fiului un handicap pentru bani a vorbit la Acces Direct. ”Minte. A fost internat de la 12 ani”, a spus aceasta.
Luni, 07.05.2018, 18:12
Inna este acuzată că i-a spart casa unui actor celebru?! Totul a plecat după ce solista a filmat o reclamă la şampon!
Miercuri, 25.04.2018, 11:03
Un bărbat îsi acuză sotia că l-ar fi părăsit pe el si pe copii, pentru o femeie. Iar de doi ani, gîndul acesta nu-i mai dă pace. Rănit în orgoliu și bulversat de presupusa alegere a femeii, bărbatul o acuză pe mama copiilor săi că, de când a fugit de acasă să își trăiască noua viață, în Spania, nu i-ar mai păsa deloc nici de pruncii pe care ea i-a adus pe lume.
Marti, 27.03.2018, 18:25
Echipa Acces Direct a stat de vorbă și cu mama acuzată că și-ar fi părăsit copiii și soțul pentru o altă femeie
Marti, 27.03.2018, 18:16
Fiica acuzată de tată că ar avea copii cu amantul mamei ei aintervenit telefonic la Acces Direct. ”A fost greșeala mea și greșeala lui. Nu vreau să trec în certificat cine este tatăl copilului”, a afirmat aceasta.
Marti, 07.11.2017, 18:24
Protagonistele scandalului de pe Naţional Arena ar fi Alina şi Gabriela, sotiile jucătorilor Ovidiu Popescu şi Mihai Pintilii. Soţiile sportivilor i-ar aplicat o corecţie fizică unei tinere.
Vineri, 03.11.2017, 22:03
Madalina Ghenea din nou pe prima pagina. De data aceasta nu pentru pictorialele incendiare ci pentru ca s-ar fi despartit de tatal copilului ei la doar 4 luni de la nastere. Totul despre semnele care demonstreaza destramarea celui mai frumos cuplu din...
Luni, 11.09.2017, 19:31
Noi amănunte ies la iveală în divorţul anului în showbiz. A înscenat Maria Constantin totul? Blonda este acuzată că a trimis chiar ea filmuleţele cu tentă senzuală.
Luni, 11.09.2017, 15:14
Noi amănunte ies la iveală în divorţul anului în showbiz. A înscenat Maria Constantin totul? Blonda este acuzată că a trimis chiar ea filmuleţele cu tentă senzuală.
Luni, 11.09.2017, 14:57
Scandal uriaş în jurul unei mari companii, acuzată că a vândut apă de la robinet în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimul deceniu! Izvorul din care s-ar fi îmbuteliat apa, sub marca Poland Spring, ar fi secat însă în urmă cu 50 de ani.
Sambata, 19.08.2017, 20:59
Scandal uriaş în jurul unei mari companii, acuzată că a vândut apă de la robinet în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimul deceniu! Izvorul din care s-ar fi îmbuteliat apa, sub marca Poland Spring, ar fi secat însă în urmă...
Sambata, 19.08.2017, 19:53
Şefa secţiei de Arşi a Spitalului Floreasca e în centrul unui scandal fără precedent în Marea Britanie. O tânără a acuzat-o că a mutilat-o după o intervenţie de augmentare mamară, pe vremea când profesa în Regat. Românca e anchetată...
Luni, 03.07.2017, 19:12
Brigitte Sfăt a fost acuzată de fani că şi-ar fi modificat corpul în Photoshop, după ce a publicat pe Facebook o poză în care apărea imbrăcată într-un costum de baie sexy, la piscină. Afirmaţiile acestora nu au rămas, însă, fără ecou. Bruneta a venit imediat cu replica.
Duminica, 18.06.2017, 17:02
O femeie din judeţul Galaţi este acuzată că ar fi înşelat aproape 100 de oameni, pe care i-a convins să se împrumute de la o instituţie financiară nebancară, după care să-i încredinţeze ei banii! A folosit toate argumentele ca să-i...
Joi, 11.05.2017, 16:25
”N-am pentru ce sa traiesc decat pentru copilul meu. O iubesc mult. Nu stiu nimic de fetita mea”, este cea mai mare durere a lui tata Constantin, însă fosta lui iubită se apără.
Luni, 24.04.2017, 17:56
”Eram călcată pe gât, mă bătea mereu, trăiam cu el într-o casă în care nu aveam lumina, stăteam la lumânări. Îmi punea piciorul pe gât, m-a încărcat de sânge. Era teroare, nu am mai putut să trăiesc cu el. Am zis, îmi iau copiii...
Joi, 23.02.2017, 18:43
Scandalul dintre Maria Constantin şi fostul ei soţ stă să izbucnească! Iată ce au de împărţit cei doi la câţiva ani de la divorţ.
Joi, 16.02.2017, 23:34
A fost acuzată de propria mamă că s-ar droga şi că ar fi în stare să-şi vândă până şi propriul copil. Iată ce explicaţii a dat Mădălina, mama de 23 de ani.
Miercuri, 11.01.2017, 18:12
Mama acuzată de fiică că își neglijează copiii încearcă să se apere, dar fără succes.
Luni, 07.11.2016, 18:44
Un bărbat din judeţul Bacău îşi acuză fosta soţie că i-a răpit fiica şi a dus-o în Germania. Fata, în vârstă de 12 ani, a fost luată de la şcoală şi trecută graniţa de mama ei. Întrebarea este cum a reuşit să facă acest lucru...
Joi, 03.11.2016, 13:30
Prin intermediul unui e-mail, Andrada a fost cuzată că a intrat în competiție pentru marele premiu, nu pentru a-și găsi perechea.
Prin intermediul unui e-mail, Andrada a fost cuzată că a intrat în competiție pentru marele premiu, nu pentru a-și găsi perechea.
Andreea Antonescu a fost umilită într-un supermarket! Toți au crezut că a "ieșit" la furat!
Sambata, 15.10.2016, 10:00
Începutul de an şcolar a venit cu scandal mare într-o unitate de învăţământ din Dolj. E drept, discuţiile sunt mai vechi, dar acum au izbucnit din nou. Părinţii o acuză pe profesora de limba română că jigneşte elevii
Marti, 13.09.2016, 13:32
Zi decisivă pentru Anamaria Nedelcu. Mama acuzată că şi-a răpit propriul copil din Canada află dacă băieţelul ei de doar şapte ani rămâne în grija sa, până la majorat. A fost ultimul termen în procesul în care Anamaria a cerut custodia...
Vineri, 01.07.2016, 16:18
Anamaria Nedelcu n-a avut nici măcar 24 de ore de linişte, după ce a primit vestea că nu va fi extrădată în Canada. Astăzi, mama a mers din nou la tribunal ca să-i convingă pe judecători să nu îl trimită nici pe fiul ei peste Ocean.
Miercuri, 08.06.2016, 19:27
Ana Maria Nedelcu nu va fi extrădată. Mama acuzată că şi-a răpit copilul din Canada a răsuflat azi uşurată. E drept, în faţa instanţei au copleşit-o emoţiile, mai ales după ce a auzit cuvintele de la final ale magistratului. "Judecăm...
Marti, 07.06.2016, 19:10