Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins, în 8 ianuarie, ca "neîntemeiată cererea formulată de diverse persoane privind înregistrarea în funcţia de preşedinte a unei alte persoane decât preşedintele ales legal şi statutar, Nicolae Manolescu". Două hotărâri judecătoreşti au stabilit nelegalitatea şi nulitatea alegerilor paralele, se arată într-un comunicat al Uniunii Scriitorilor din România.
Vineri, 10.01.2020, 10:28O scrisoare de protest prin care se solicita Presedintiei, Guvernului si Curtii Constitutionale ca prevederea de impunere a CAS pe drepturile de autor sa fie anulata a fost semnata la initiativa scriitorului Dan Mircea Cipariu (presedintele Sectiei Poezie din cadrul Uniunii Scriitorilor din Romania, filiala Bucuresti) de 200 de artisti
Marti, 13.07.2010, 00:00Pe 21 martie 2010, de Ziua Mondiala a Poeziei, se va desfasura in Galati proiectul “Blue poems. O felie de poezie” cu participarea speciala a lui Mike Godoroja&The Spirit. Organizatorii evenimentului, Centrul Cultural “Dunarea de Jos” si poeta Florina Zaharia, cu sprijinul UNESCO, propun anul acesta poezia cu gust de…tort.
Joi, 18.03.2010, 00:00Pe 21 martie 2010, de Ziua Mondiala a Poeziei, se va desfasura in Galati proiectul “Blue poems. O felie de poezie” cu participarea speciala a lui Mike Godoroja&The Spirit. Organizatorii evenimentului, Centrul Cultural “Dunarea de Jos” si poeta Florina Zaharia, cu sprijinul UNESCO, propun anul acesta poezia cu gust de…tort.
Joi, 18.03.2010, 00:00