O fetiță de doar 12 ani ar fi trebuit să se bucure din plin de copilărie, însă acest lucru îi este imposibil. S-a născut în Yemen, acolo unde milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar de urgență, iar acum este atât de înfometată, încât a ajuns să cântărească doar zece kilograme.
Miercuri, 20.02.2019, 12:15
În 2002, într-un apartament luxos din Lisabona, undeva, pe la etajul al VI-lea, o doamnă ”bine”, cam pe la 50 de ani, vicepreședintele clubului Sporting Lisabona, mi-a arătat o casetă veche, din lemn. În ea dormeau câteva petale de trandafiri. Păreau rupte cu câteva clipe înainte. ”Le am de la bunica mea. A fost la Fatima, în 13 octombrie 1917”
Vineri, 12.05.2017, 13:56
Suveranul pontif urmează să sosească în această după-amiază în Portugalia pentru a ţine ceremoniile religioase de proclamare a celor doi sfinţi. Cu această ocazie, măsurile de securitate au fost sporite.
Vineri, 12.05.2017, 07:58
Suveranul pontif urmează să sosească în această după-amiază în Portugalia pentru a ţine ceremoniile religioase de proclamare a celor doi sfinţi. Cu această ocazie, măsurile de securitate au fost sporite.
Vineri, 12.05.2017, 07:53
Horacio Villegas, cel care a prezis că Donald Trump va fi următorul președinte american, uimește din nou cu o profeție cutremurătoare!
Joi, 20.04.2017, 17:35
Circa 180.000 de pelerini s-au rugat pentru soarta migranților vineri, în sanctuarul catolic de la Fatima, unde Papa Francisc urmează să meargă anul viitor, cu ocazia centenarului aparițiilor Fecioarei Maria care au făcut celebră această localitate din centrul Portugaliei.
Sambata, 14.05.2016, 09:54
Pe 13 octombrie 1917, la Fatima, în Portugalia, frații Jacinta și Francisco Marto, alături de Lucia dos Santos o văd pe ”Doamna din Lumină”, pentru ultima oară. Viziunile porniseră la drum pe 13 mai. 70.000 de oameni asistă la Miracol
Luni, 13.10.2014, 13:44
Cele mai groaznice previziuni ale omenirii sunt pe punctul de a se adeveri. O previziune făcută cu mult timp în urmă a ieşit acum la iveală. Vorbim despre al treilea secret de la Fatima, o profeţie despre care se spune că a făcut-o chiar...
Miercuri, 23.04.2014, 21:24
Aproape 300.000 de pelerini s-au rugat, ieri, la Fatima, in Portugalia, in locul in care li s-ar fi aratat in 1917 unor copii Maica Domnului. Sanctuarul de la Fatima este unul din cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din lumea catolica. Milioane de...
Luni, 14.05.2012, 07:33
Locuitorii cartierului Fatima din orasul spaniol Cordoba au inceput sa stranga semnaturi pentru a cere primariei masuri semnificative pentru a evita stabilirea asezarilor de romani in zona, a anuntat presedintele asociatiei Amanecer, Francisco Bellido.
Luni, 05.09.2011, 00:00
500 de mii de crediniciosi l-au intampinat pe Papa Benedict al 16-lea, la sanctuarul de la Fatima. Suveranul Pontif a mers la Capela Aparitiilor, unde se spune ca, acum aproape 100 de ani, trei ciobani au vazut-o pe Fecioara Maria. Sfantul Parinte a...
Joi, 13.05.2010, 19:37
Sute de mii de pelerini au primit, ieri seara, binecuvantarea Papei Benedict al 16-lea, in orasul portughez Fatima. Suveranul pontif va oficia, astazi, o liturghie solemna in acest oras, la aniversarea datei in care, potrivit traditiei, Fecioara Maria...
Joi, 13.05.2010, 08:09