CNAS, după protestul pacienţilor cu amiotrofie musculară spinală: Până la finalul lunii, se vor elabora criteriile de prioritizare a bolnavilor; 67 de pacienţi beneficiază în prezent de tratament, alţii 77 neavând acces la medicaţie decontată
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a transmis, luni, după o întâlnire cu pacienţii cu amiotrofie musculară spinală (AMS) şi un protest al acestora în faţa instituţiei, că, până la finalul lunii octombrie, vor fi elaborate criteriile de prioritizare a bolnavilor. În prezent 76 de pacienţi primesc tratamentul decontat, alţi 77 neavând acces la medicaţie decontată. În primul an de terapie, costul tratamentului se ridică la 445.000 de euro, iar pentru restul vieţii costă 225.000 de euro anual.
Luni, 14.10.2019, 15:50