Zece proiecte pentru Ziua Culturii Naţionale sunt finanţate de Ministerul Culturii cu suma de 237.185 de lei, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul instituţiei.
Vineri, 10.01.2020, 11:52Un număr de 14 noi staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi instalate în municipiile Reşiţa, Giurgiu şi Satu Mare, acestea fiind finanţate din Fondul pentru Mediu. Cererile pentru finanţare în cadrul acestui program mai pot fi depuse de municipiile reşedinţă de judeţ până în 13 decembrie.
Joi, 14.11.2019, 17:38Şase proiecte culturale au primit finanţare din partea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale prin programul „Acces - Anul Cărţii 2019”, potrivit unui anunţ făcut marţi.
Marti, 22.10.2019, 11:20