Angajații de la Metrorex au fost, săptămâna trecută, în grevă de avertisment, iar timp de două ore metroul nu a circulat în Capitală. Aceștia cer salarii mai mari, iar pentru că negocierile cu Ministerul Transporturilor au eșuat, acești ase pregătesc să intre în grevă generală, începând de miercuri, pe termen nelimitat. Însă, potrivit unei decizii a Tribunalului București, greva de avertisment a fost nelegală.
Luni, 19.11.2018, 10:31Reprezentanții Metrorex ar putea declanșa o grevă de avertisment la metrou în zilele următoare, după ce negocierile cu Ministerul Transporturilor au eșuat în ședința de vineri. Astfel, o grevă la metrou ar putea paraliza traficul din Capitală.
Luni, 12.11.2018, 08:31Negocieri eşuate între sindicaliştii de la Metrorex şi conducerea instituţiei! Iniţial, angajaţii au cerut o majorare de 42 la sută, dar - astăzi - au coborât procentul la 21 la sută. Conducerea Metrorex le-a oferit doar 18 la sută, ceea ce sindicaliştii au considerat inacceptabil.
Miercuri, 07.11.2018, 16:27