Antena Căutare

5.300 lei, cel mai mic salariu al unui angajat de la metrou! Greva de la metrou, anulată în instanță

Angajații de la Metrorex au fost, săptămâna trecută, în grevă de avertisment, iar timp de două ore metroul nu a circulat în Capitală. Aceștia cer salarii mai mari, iar pentru că negocierile cu Ministerul Transporturilor au eșuat, acești ase pregătesc să intre în grevă generală, începând de miercuri, pe termen nelimitat. Însă, potrivit unei decizii a Tribunalului București, greva de avertisment a fost nelegală. 

Angajații de la Metrorex au fost, săptămâna trecută, în grevă de avertisment, iar timp de două ore metroul nu a circulat în Capitală. Aceștia cer salarii mai mari, iar pentru că negocierile cu Ministerul Transporturilor au eșuat, acești ase pregătesc să intre în grevă generală, începând de miercuri, pe termen nelimitat. Însă, potrivit unei decizii a Tribunalului București, greva de avertisment a fost nelegală.

Tribunalul Bucureşti a declarat nelegală greva de avertisment declanşată de Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM) în data de 15.11.2018, pe motiv că USLM nu a respectat Legea dialogului social, informează luni Metrorex.

"Instanţa constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA. Conducerea Metrorex îşi manifestă disponibilitatea pentru continuarea negocierilor, conform Legii dialogului social şi face apel la angajaţii săi să ia în considerare că asigurarea transportului călătorilor la timp şi în siguranţă este prioritară", subliniază Metrorex.

Angajaţii Metrorex ar urma să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată începând de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4:00 - 16:00, dacă până atunci nu va fi rezolvat conflictul de muncă, a anunţat vineri Unitatea - Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat săptămâna trecută că greva de la metrou este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţii, metroul Bucureşti nefiind construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului.

"Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou", a subliniat Şova.

Potrivit şefului de la Transporturi, negocierile referitoare la încheierea Contractului Colectiv de Muncă au început cu câteva luni în urmă, au fost 8 runde de negocieri, iar principala şi singura revendicare nenegociabilă a fost creşterea salariilor cu 42%.

Ministrul de resort a menţionat, totodată, că angajaţii de la metrou au beneficiat de creşteri salariale în ultimii patru ani astfel: în 2015 - 9%, în 2016 - 12%, în 2017 - 21% şi în 2018 ar trebui negociată o creştere salarială de 42%.

5.300 de lei, lunar, cel mai mic salariu al unui angajat de la metrou

Salariul mediu brut lunar pe cele mai importante categorii de salariaţi este de 7.300 lei pentru personalul tehnic, 8.000 lei pentru mecanici şi mecanici ajutor şi 5.300 lei pentru cei care lucrează în regim de noapte în staţiile şi pe liniile de metrou. Ministrul a amintit că, pe lângă salarii, există o serie de beneficii negociate şi obţinute de salariaţii Metrorex, precum tichete de masă de 12 lei/zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă şi de tratament, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutieră, decontarea a 99% din preţul cazării la Hotelul Zamora din Buşteni (hotel care aparţine sindicatului) sau permise CFR cu minimum 6 călătorii.

Ministerul Educației anunță! Primele școli închise din cauza ninsorii și a frigului... E prăpăd în țară! Şase autoturisme, dar şi o ambulanţă care tocmai preluase un pacient, au rămas blocate în zăpadă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din Europa și planete
Un astrolog vorbește despre 18 luni care ar putea schimba lumea. Legătura pe care o face între protestele din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce trebuie verificat
De ce centrala termică pornește și se oprește la câteva minute. Semnele care pot indica o problemă și ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x