O vedetă de la noi este terorizată de fostul iubit! Flore Salalidis nu mai ştie ce să facă pentru a scăpa de cel care, spune ea, îi face viaţa un coşmar în ultima vreme.
O vedetă de la noi este terorizată de fostul iubit! Flore Salalidis nu mai ştie ce să facă pentru a scăpa de cel care, spune ea, îi face viaţa un coşmar în ultima vreme.
Luni, 01.10.2018, 14:29
Povestea fabuloasă a succesului în muzica populară a Mariei Cârneci, celebra cântăreață de muzică folcorică.
Luni, 01.10.2018, 11:50
De dragul de a arăta bine, tot mai multe femei se înfometează, astfel apare și ulcerul, fiind una dintre cele mai mari probleme de sănătate.
Luni, 01.10.2018, 11:46
Drama din spatele femeii de fier! Veta Biriş, un exemplu al puterii şi ambiţiei, deşi viaţa nu a fost blândă cu ea nicio clipă!
Sambata, 29.09.2018, 00:17
Maria Constantin a fost pălmuită de către un bărbat. ”Eu am insistat să mă bată, am plecat roșie de acolo!”, a spus vedeta.
Sambata, 29.09.2018, 00:13
Andreea Bănică, la un pas să ajungă pe mâna chirurgilor! Nu a mai putut să-şi ţină fiul în braţe, în urma problemelor de sănătate! În ce stare se află acum frumoasa artistă, în clipul de mai sus.
Sambata, 29.09.2018, 00:07
Cel mai urmărit vlogger din România şi băiatul de aur al lui Velea, luaţi la întrebări de Mihai Morar. Detalii neştiute din viaţa puştanilor urmăriţi de milioane de fani şi cum au reuşit să devină atât de iubiţi.
Vineri, 28.09.2018, 22:57
Mircea Lucescu face dezvăluiri despre o viaţă în care a jucat şi a antrenat neîncetat. Totul despre marile înfrângeri, dar şi despre succes, iubire şi familie. Fostul jucător de fotbal susține că este singurul antrenor din lume care nu a...
Vineri, 28.09.2018, 22:40
Mircea Lucescu face dezvăluiri despre o viaţă în care a jucat şi a antrenat neîncetat. Antrenorul vorbește deschis despre marile victorii pe carel le-a obținut în carieră, dar și despre eșecuri.
Vineri, 28.09.2018, 22:35
Mircea Lucescu face dezvăluiri despre o viaţă în care a jucat şi a antrenat neîncetat. Totul despre marile înfrângeri, dar şi despre succes, iubire şi familie. Antrenorul este fericit că are un strănepot de 10 luni.
Vineri, 28.09.2018, 22:30
Dezvăluiri despre o viaţă în care a jucat şi a antrenat neîncetat. Totul despre marile înfrângeri, dar şi despre succes, despre iubire şi familie.
Vineri, 28.09.2018, 22:16
A dispărut de la televizor în ultima perioadă şi vrea să se lanseze în mediul online la 60 de ani. Celebrul Laurenţiu Cazan, lucruri nespune despre cariera începută încă de pe băncile şcolii.
Vineri, 28.09.2018, 21:53
Vica Blochina, în continuă transformare. S-a mutat în casă nouă, pozează din ce în ce mai provocator, dar îşi face timp să fie şi o mamă model. Fosta balerină ne demonstrează că o femeie le poate face pe toate, ba chiar mai mult decât...
Vineri, 28.09.2018, 21:43
Carmen Rădulescu, una dintre cele mai frumoase artiste de muzică ușoară din România anilor '80, a povestit drama prin care a trecut după un divorț dureros.
Alexandra Velniciuc, una dintre vedetele show-ului ”Tec cunosc de undeva” ascunde o dramă profundă. Actrița a fostpărăsită de mamă la doar trei ani.
Roxanna, sora celebrei Nico, a venit în platoul de la Star Matinal cu noua ei piesa şi a vorbit despre relaţia pe care o are cu Nico!
Vineri, 28.09.2018, 10:42
Dispozitivul care revoluţionează medicina! Cel mai tare aparat de slăbit
Vineri, 28.09.2018, 09:41
Vali Vijelie a făcut o avere în sezonul estival. Cu cât s-a îmbogăţit celebrul cântăreţ, dar şi ce va face cu banii, aflăm chiar de la el.
Vineri, 28.09.2018, 00:26Una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, părăsită de mamă la doar trei ani. Şi acum îi răsună în minte vorbele odioase spuse chiar de cea care i-a dat viaţă. Cum a depăşit trauma care i-a marcat profund anii copilăriei, în clipul...
Vineri, 28.09.2018, 00:24
Alexandra Velniciuc vorbește Agenția VIP despre experianța ”Te cunosc de undeva!”. ”M-am aruncat în cap. Nu mi-am dorit niciodată să cânt”, a spus aceasta.
Vineri, 28.09.2018, 00:20
Carmen Rădulescu, de neclintit în faţa destinului! Artista nu vrea să mai audă de căsătorie, după ce a trecut printr-un divorţ dureros, urmat de o depresie cruntă! Ce a făcut-o să ţină capul sus în momentele grele, în clipul de mai sus.
Vineri, 28.09.2018, 00:14
Carmen Rădulescu este surpriza plăcută de la ”Te cunosc de undeva!”. ”Nu mă așteptam să fac față tuturor provocărilor”, a spus aceasta.
Vineri, 28.09.2018, 00:12
Tania Popa a cheltuit premiul cel mare de 50.000 de euro pe nuntă! După 10 de căsnicie a sărbătorit cu mare fast o a doua nuntă, iar alături i-au fost peste o sută de invitaţi!
Joi, 27.09.2018, 23:27
Dorian Popa, obligat să renunţe la sport după ce a ajuns în scaun cu rotile. Artistul spune pe şleau tot ce a pătimit în Madagascar. Aflați ce alte interdicţii i-au pus medicii.
Joi, 27.09.2018, 22:45
Dorian Popa, obligat să renunţe la sport după ce a ajuns în scaun cu rotile. Artistul spune pe şleau tot ce a pătimit în Madagascar. Aflați ce alte interdicţii i-au pus medicii.
Joi, 27.09.2018, 22:42
Ligia, vedeta care a născut în secret, şi-a botezat copilul într-un şi mai mare mister. Avem imagini în exclusivitate de la evenimentul ferit până acum de ochii presei.
Joi, 27.09.2018, 22:36
Cea mai cunoscută clarvăzătoare a investit o sumă frumuşică în bijuterii extrem de valoroase. Aflați de unde a făcut rost de bani şi cui îi lasă Carmen Harra întreaga moştenire.
Joi, 27.09.2018, 22:30
Mihaela Moise a organizat botezul înainte să nască, iar nunta va fi mai mult decât spectaculoasă. Fina Dianei Dumitrescu, pregătiri pentru cele mai importante evenimente din viaţă
Joi, 27.09.2018, 22:26
Stephan Pelger a prezentat la Star Matinal, în premieră, noua sa colecţie vestimentară!
Joi, 27.09.2018, 10:26
Iată care sunt cele mai bune poziţii de yoga care te ajută să slăbeşti!
Joi, 27.09.2018, 09:35
Jean de la Craiova are parte de o provocare contra cronometru! Oare reuşeşte simpaticul cântăreţ să se transforme în timp record în cele mai cunoscute dive de la noi? Răspunsul, în clipul de mai sus.
Joi, 27.09.2018, 00:31
Jean de la Craiova dezvăluie la Agenția VIP câteva lucruri neștiute din culisele ”Te cunosc de undeva!”. ”Este multă muncă și pasiune. Sâmbătă urmează cea mai tare ediție”, a spus artistul.
Joi, 27.09.2018, 00:28
Rita Mureșan trece printr-un şoc emoţional după ce şi fiica cea mică a părăsit-o pentru a studia departe de ţară.
Miercuri, 26.09.2018, 23:22
După ce a devenit de două ori bunică, Anda Ghiţă dă milităria jos din pod. Ce reguli trebuie să respecte cu stricteţe soţia lui Pitbull Atodiresei, aflăm din clipul de mai sus.
Miercuri, 26.09.2018, 22:35
Damian Draghici și-a cerut iubita tinerică în căsătorie. Dovada că iubirea nu are vârstă şi detalii în premieră despre următoarea nuntă din showbiz, în clipul de mai sus.
Miercuri, 26.09.2018, 21:52
Nadir a devenit tătic pentru a doua oară. Iată primele declarații ale cântărețului despre acest eveniment important din viața lui.
Miercuri, 26.09.2018, 21:48
Scandal într-un club din Capitală! Fratele lui Fane Spoitoru ar fi fost bătut de un bodyguard. Incidentul s-ar fi produs după ce Migdale a vrut să se urce pe scenă, în timpul unui concert.
Miercuri, 26.09.2018, 14:10
Coada de cal e noua fiţă a toamnei în materie de coafuri!
Miercuri, 26.09.2018, 09:53
The Motans - un artist super talentat, dar care nu pre vorbeşte despre viaţa lui personală
Miercuri, 26.09.2018, 09:46
Alex Mladen cântă la Agenția VIP melodia ”Sub apus”.
Miercuri, 26.09.2018, 00:35
Saveta Bogdan are o colecţie impresionantă de icoane. Motivul incredibil pentru care artista a adunat zeci de icoane în propria locuinţă, în clipul de mai sus.
Miercuri, 26.09.2018, 00:03
Andreea Berecleanu și soțul ei au sărbătorit nunta de bumbac. ”Fiica lui Constantin este ca și sora mea mai mică”, a spus prezentatoare TV.
Marti, 25.09.2018, 23:27
Acuzatii grave la adresa lui Cezar Ouatu. Motivul incredibil pentru care artistul nu a recunoscut că este român la audiţiile x factor din Marea Britanie. Cântăreţul cu voce inconfundabilă închide gurile răutăcioşilor după ce a ridicat în...
Marti, 25.09.2018, 22:38
Giulia Anghelescu, pusă în dificultate! A trecut peste depresia postnatală, dar acum a dat de alte probleme în familie. Cum le răspunde vedeta copiilor ei la cele mai trăznite şi incomode întrebări.
Marti, 25.09.2018, 22:02
Gabriela Cristea şi Tavi Clonda i-au rupt turta prinţesei lor într-un mod inedit.Întreaga familie vine în platoul Răi da Buni după petrecerea de un an a micuţei Bella Victoria Margot.
Marti, 25.09.2018, 21:34
Ştiai cât poate să fie de nociv fumul pentru tenul tău? Fie că vorbim de fumul de ţigară sau fumul de grătar, acesta poate să producă urmări grave. Specialistul ne spune, în direct, cât de toxic este, dar şi ce boli grave ne poate produce.
Marti, 25.09.2018, 11:01
Vezi cele mai delicioase şi sănătoase idei de mic dejun!
Marti, 25.09.2018, 09:46
Don Juan-ul muzicii româneşti, provocat în direct de Agenţii VIP! Cum s-a descurcat latino lover-ul care a fermecat-o pe Loredana Groza, în clipul de mai sus.
Marti, 25.09.2018, 00:12
Mihaela Buzarnescu, colega Simonei Halep, îşi spune adevărata poveste de viaţă. De pe locul 540 a ajuns în top 20, este antrenată de tatăl ei, iar ghinioanele şi accidentările au făcut-o mai puternică.
Luni, 24.09.2018, 22:31