Antena Căutare

Articole despre limitate

Delgaz Grid anunţă că o parte din lucrările în teren au fost limitate, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie

Delgaz Grid anunţă că o parte din lucrările în teren au fost limitate, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie

Delgaz Grid, compania de distribuţie a gazelor şi energiei electrice din cadrul grupului E.ON, a anunţat vineri că o parte a lucrărilor în teren a fost limitată, iar activitatea centrelor de relaţii cu publicul va fi suspendată temporar, începând de luni, 23 martie, însă dă asigurări că este pregătită să facă faţă situaţiei generate de răspândirea coronavirusului, fiind pus în aplicare un plan cu acţiuni şi măsuri menite să asigure continuitatea alimentării consumatorilor.

Vineri, 20.03.2020, 13:05
Internările programate în spitalele aflate în subordinea MS vor fi limitate, iar în funcţie de dinamica situaţiei privind coronavirusul ar putea fi interzise

Internările programate în spitalele aflate în subordinea MS vor fi limitate, iar în funcţie de dinamica situaţiei privind coronavirusul ar putea fi interzise

Internările programate în spitalele aflate în subordinea MS vor fi limitate, iar în funcţie de dinamica situaţiei privind coronavirusul, ar putea fi interzise, conform Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor prezentat marţi, cu ocazia operaţionalizării Centrului de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura cu direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare aparţinând Ministerului Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate infecţiei cu coronavirus şi pentru stabilirea măsurilor ce se impun.

Marti, 10.03.2020, 13:37
Plățile cash vor fi limitate de stat

Plățile cash vor fi limitate de stat

Cumpărăturile cu banii în mână vor fi limitate, de luna viitoare. Cine vrea să-şi cumpere o maşină sau să-şi mobileze casa cu banii de la ciorap, va trebui mai întâi să-i pună pe un card.

Vineri, 24.04.2015, 19:54
In spitalele din Romania internarile vor fi limitate

In spitalele din Romania internarile vor fi limitate

Ministerul Sanatatii face trierea bolnavilor si ii trimite la medicii de familie. Insa pentru unii bolnavi, un consult la doctorul care-i are in evidenta e foarte greu de obtinut.

Duminica, 06.10.2013, 19:29
x