Un călugăr budist din Myanmar a fost arestat duminică după descoperirea a peste 4 milioane de comprimate de metamfetamină ascunse într-o mănăstire din nord-vestul țării, a anunțat luni poliția, citată de AFP.
Luni, 06.02.2017, 16:31
Află câte blonde au eliminat Petrică Mâțu Stoian, Constantin Enceanu, Steliana Sima și Daniela Condurache cu întrebarea: Cine este ctitorul mănăstirii Cozia?
Ozana Barabancea a venit la Agenția Vip și a dezvăluit câteva detalii neștiute din viața personală.
Vineri, 20.01.2017, 23:55
Vedetele ajung la mănăstire. Acestea trebuie să facă curat în incinta locașului de cult, iar Nea Mărin le spune să nu înjure și să nu facă glume proaste.
Cu o zi înainte de Ziua Naţională, şi astăzi avem motive de sărbătoare. Îl prăznuim pe Sfântul Apostol Andrei, cel considerat ocrotitorul României
Miercuri, 30.11.2016, 13:05
Părintele ţinea banii sub saltea. Era în timpul slujbei, când cineva a dat spargerea. De la mânăstire au dispărut şi obiecte bisericeşti de valoare, cruci de aur şi chiar acte. Preotul a depus plângere la Poliţie
Marti, 29.11.2016, 19:11
O legendă spune că în urmă cu sute de ani, câţiva fermieri se rugau la Fecioara Maria să le salveze recoltele de dăunători şi un roi de gărgăriţe i-a ajutat. Astăzi, însă, maicile de la mânăstirea Sfântul Ilie din Bocşa se roagă...
Luni, 24.10.2016, 07:52
Incident bizar în luna octombrie, la mănăstirea Prislop, unde credincioșii vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca.
Luni, 17.10.2016, 15:59
Daniela și Gina vor să-și șteargă păcatele, iar pentru a reuși apelează la un preot.
Ciobănescul suferind de anxietate trăiește acum liniștit la Mănăstirea Corbii de Piatră din județul Argeș, iar preoții îl iau cu ei la slujbe. Tey este în atenția tuturor. Merge la veterinar în mod regulat, mănâncă bine și a început...
Marti, 04.10.2016, 16:58
Un veac de... suferință, un veac de credință, un veac de singurătate: este povestea de viață a Părintelui Nicolae Tomaziu, singurul deținut în viaţă care a supravieţuit lagărului de muncă de la Canalul Morţii, cum era denumit Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Luni, 05.09.2016, 15:16
Minune în faţa unei mănăstiri din Sălaj. Maica stareţă a găsit un bebeluş abandonat în faţa lăcaşului de cult. Poliţiştii încearcă acum s-o găsească pe cea care a avut atâta inimă, încât să-l lase acolo.
Luni, 08.08.2016, 13:12
Momente de panică pentru pasagerii unui autocar ce mergea spre Mănăstirea Rarău. Pe drumul plin de serpentine, şoferul a făcut o manevră greşită, iar autocarul a rămas suspendat deasupra unei râpe.
Sambata, 09.04.2016, 19:23
Mai sunt trei săptămâni până la sărbătorile de Paşte, timp în care ortodocşii încearcă să se apropie cât mai mult de Dumnezeu. Pentru unii, să se abţină de la consumul anumitor mâncăruri este doar o obligaţie. La mănăstiri,...
Joi, 07.04.2016, 07:15
Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului, va rămâne la Prislop. Reprezentanţii Episcopiei Devei susţin că nu s-a pus problema ca osemintele acestuia să fie aduse la Bucureşti şi depuse în viitoarea Catedrală a Neamului
Marti, 23.02.2016, 16:37
În spatele unor ziduri înalte, într-o zonă izolată din nordul României, unul dintre cei trei preoţi acuzati de complicitate la furtul moaştelor din Grecia, a pus pe picioare o comunitate pe care nici mai marii Bisericii nu o înţeleg.
Joi, 19.11.2015, 10:42
În spatele unor ziduri înalte, într-o zonă izolată din nordul României, unul dintre cei trei preoţi acuzati de complicitate la furtul moaştelor din Grecia, a pus pe picioare o comunitate pe care nici mai marii Bisericii nu o înţeleg. O...
Miercuri, 18.11.2015, 19:19
Cei trei preoţi şi doi pelerini acuzaţi că ar fi furat mâna Sfântului Haralambie, de la o mănăstire din Grecia, au fost arestaţi preventiv!
Sambata, 10.10.2015, 08:36
A vrut să se îmbogăţească cu banii strânşi în cutia milei. Un bărbat de 70 de ani a furat în mănăstirea Cotmeana din Argeş.
Vineri, 02.10.2015, 19:15
Călugării celei mai vechi mânăstiri creştine din Irak refuză să o părăsească, deşi au ajuns vecini cu Statul Islamic şi riscă, în orice moment, să fie atacaţi. Mânăstirea datează din secolul al patrulea şi păstrează vechi...
Joi, 24.09.2015, 06:55
Sute de mii de rugăciuni s-au ridicat azi-noapte spre cer. Adunaţi la mănăstiri, unii cu mâinile tremurânde pe candelele aprinse, alţii cu mâinile împreunate pentru rugăciune, credincioşii au cerut iertarea păcatelor.
Sambata, 15.08.2015, 08:04
O mie de pelerini au ajuns deja acolo, să se închine la icoana făcătoare de minuni a maicii domnului. Credincioşii au înconjurat biserica pe coate la lăsarea întunericului. În noaptea asta sunt aşteptaţi o sută de mii de pelerini.
Vineri, 14.08.2015, 07:30
O veche mănăstire din Polonia le oferă noi posibilităţi de relaxare mirenilor epuizaţi de stresul cotidian.
Joi, 13.08.2015, 16:47
Un incendiu provocat de un coş de fum a făcut prăpăd la Mănăstirea Moreni, din judeţul Vaslui. Terasa casei de oaspeţi a fost distrusă de flăcări în câteva minute. Câţiva turişti, printre care şi copii, se odihneau în camere şi doar...
Duminica, 19.07.2015, 08:22
A fost incendiu la o mănăstire de rit vechi din judeţul Tulcea. Un adăpost de animale şi o şură de fân s-au aprins, nimeni nu ştie încă de la ce. Flăcările au fost observate de un călugăr care are grijă de animale.
Vineri, 17.07.2015, 13:29
Vedeta Katy Perry duce un adevărat război pentru un fost lăcaş de rugăciune din Los Angeles. Proprietarele, un grup de 5 măicuţe nu vor să îi vândă locaţia vedetei pe care o consideră nedemnă să fie proprietara unui loc sfânt.
Marti, 30.06.2015, 16:38
La un an de la blestemul care s-a abătut asupra Mănăstirii Răteşti, nu s-a schimbat nimic. Pereţii bisericii sunt în continuare crăpaţi, lăcaşul surpat, iar chiliile în care locuiau măicuţele complet distruse de alunecările de teren.
Vineri, 26.06.2015, 07:25
Uneori, marile nenorociri se abat asupra locurilor la care te aştepţi mai puţin. Tocmai de aceea în 2014, când alunecările de teren au făcut ravagii în judeţul Buzău, multă lume a fost şocată să afle că una dintre cele mai importante...
Joi, 25.06.2015, 20:03
Părintele Gherontie Puiu este starețul mănăstirii Caraiman din Bușteni, dar recent a devenit cunoscut datorită unei întâmplări surprinzătoare.
Joi, 28.05.2015, 14:42
Ieri, mai bine de 10.000 de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Prislop, locul unde se află mormântului părintelui Arsenie Boca.
Sambata, 09.05.2015, 10:15
Gigi Becali a abandonat comparaţia cu voievozii români. Dar a păstrat un obicei. Ridică o nouă biserică, la Prislop, acolo unde e înmormântat Arsenie Boca. A cumpărat zeci de cărţi de rugăcine şi s-a amestecat printre miile de credincioşi...
Vineri, 08.05.2015, 19:13
Un monument din Neamţ care face parte din Patrimoniul Naţional, înălţat în secolul XV, stă să pice. Mănăstirea Bisericani e stăpânită de igrasie şi are zidurile crăpate, iar la primul cutremur puternic s-ar putea face oricând praf.
Miercuri, 29.04.2015, 17:01
Înainte de judecata divină, stareţa Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea a fost trimisă în judecată aici, pe pământ. Este suspectă de evaziune. Procurorii spun că Maria Bădilă, cunoscută sub numele de Maica Mina, ar fi spălat printr-un...
Vineri, 24.04.2015, 16:07
Sute de credincioşi din toată ţara au dormit azi-noapte sub cerul liber lângă mănăstirea Dervent, din Constanţa. Pelerinii s-au rugat la cele două cruci de piatră, iar astăzi vor merge la slujba închinată sărbătorii Izvorul Tămăduirii.
Vineri, 17.04.2015, 07:19
A fost o noapte plină de emoţie şi linişte sufletească, pentru milioane de credincioşi care au mers să ia lumina sfântă. Mănăstirea Radu Vodă, cea mai veche din Bucureşti, a fost printre cele mai aglomerate din ţară.
Duminica, 12.04.2015, 08:48
În Sâmbăta Mare, Observatorul Antenei 1 este aproape de români și va transmite în direct Slujba de Înviere dintr-un loc încărcat de o istorie copleșitoare a tămăduirii.
Marti, 07.04.2015, 14:16
Pentru cei care vor să petreacă Paştele în rugăciune, mănăstirile îşi ţin porţile larg deschise. Cu bani puţini, credincioşii sunt cazaţi în chilii curate şi luminoase şi primesc cel puţin o masă pe zi, pregătită chiar de maici sau...
Vineri, 03.04.2015, 16:26
Flăcările puteau fi văzute de la câţiva kilometri. Pompierii au reuşit să stingă focul doar după câteva ore. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, dar ar putea avea legătură cu lucrările de restaurare executate în ultimul timp la...
Luni, 16.03.2015, 06:55
În mănăstirile din România, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Cel puţin asta a descoperit unul din reporterii Observator, într-un experiment inedit. Îndemnată de povestea fetelor care aleg viaţa monahală înainte de vârsta...
Joi, 12.03.2015, 19:11
Mădălina Ghenea a lăsat Milano pentru o noapte la o mănăstire din judeţul Neamţ.Celebra româncă a ajuns cu o cursă low-cost pe Aeroportul Internaţional din Bacău şi a imortalizat momentul împreuna cu cea mai buna prietena
Sambata, 21.02.2015, 09:05
Călugării şi credincioşii de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ vorbesc de o minune. Totul după ce un fenomen neobişnuit, spun ei, se petrece la mormântul duhovnicului Iustin Pârvu
Miercuri, 04.02.2015, 13:32
Simona Trașcă explică la ”Un show păcătos” de ce a plecat la mănăstire fără să anunțe pe nimeni.
Marti, 27.01.2015, 00:53
După parastasul fratelui ei, Simona Trașcă s-a retras într-o mănăstire pentru a se liniști.
Marti, 27.01.2015, 00:43
Recent, românii de pretutindeni şi-au îndreptat privirile asupra unor miracole întâmplate la o mănăstire din Siliştea Gumeşti. Oamenii şi-au făcut cruce.
Luni, 26.01.2015, 10:49
O călugăriță a și-a șocat mănăstirea la care trăia, după ce a ajuns la spital cu dureri groaznice. Femeia i-a spus maicii starețe că se simte ciudat de la o vreme, însă i-au fost recomandate ceaiuri și rugăciuni
Duminica, 25.01.2015, 18:16
Un lăcaş de cult din statul american Arizona oferă îndrumare spirituală, spaţiu de meditaţie şi locuri de cazare pentru fanii fotbalului american
Sambata, 24.01.2015, 19:43
Părintele Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai românilor, a făcut la un moment dat o profeție cât se poate de cutremurătoare.
Miercuri, 31.12.2014, 15:25
S-a dezlănţuit infernul într-o mănăstire de trei sute de ani, din Tulcea, azi noapte! O măicuţă trecută de 80 de ani ar fi băgat prea multe lemne în sobă şi în scurt timp chilia ei a fost cuprinsă de flăcări.
Luni, 24.11.2014, 07:15
Zeci de măicuţe de la o mănăstire de stil vechi din Neamţ îl văd pe necuratul în cardurile de sănătate. Spun că se tem de cipuri şi n-au vrut să se atingă de carduri nici în ruptul capului, cu atât mai puţin să înceapă să le...
Miercuri, 22.10.2014, 16:21
Momente de panică, azi-noapte, la Mănăstirea "Antonie cel Mare" din Prahova. Un incendiu puternic a cuprins podul clădirii în care locuiesc călugării. Flăcările înalte de câţiva metri au fost stăpânite cu greu de pompieri.
Luni, 20.10.2014, 06:33