Antena Căutare

Articole despre petrol si gaze

MOL anunţă că a descoperit petrol şi gaze în Marea Nordului

MOL anunţă că a descoperit petrol şi gaze în Marea Nordului

MOL Norge AS, subsidiară a Grupului ungar MOL, şi partenerii săi au anunţat miercuri că au descoperit rezerve noi de petrol şi gaze într-un perimetru offshore situat la aproximativ 200 km vest de Stavanger, în sectorul norvegian al Mării Nordului.

Miercuri, 18.03.2020, 16:30
Veşti proaste pentru studenţi! Totul a ieşit la iveală acum, cu puţin timp înainte de începerea noului an

Veşti proaste pentru studenţi! Totul a ieşit la iveală acum, cu puţin timp înainte de începerea noului an

Cu doar o lună înaintea deschiderii noului an universitar, la cea mai cunoscută universitate de petrol şi gaze din ţară - la Ploieşti - este criză severă de cadre didactice. Explicaţia este simplă - salariul unui începător într-o companie este de trei ori mai mare faţă de cei pe care l-ar câştiga la catedră.

Miercuri, 05.09.2018, 17:19
Cu doar puțin timp înaintea deschiderii noului an universitar,  la cea mai cunoscută universitate de petrol şi gaze din ţară este criză severă de cadre didactice

Cu doar puțin timp înaintea deschiderii noului an universitar, la cea mai cunoscută universitate de petrol şi gaze din ţară este criză severă de cadre didactice

Cu doar o lună înaintea deschiderii noului an universitar, la cea mai cunoscută universitate de petrol şi gaze din ţară - la Ploieşti - este criză severă de cadre didactice! Explicaţia este simplă - salariul unui începător într-o companie...

Miercuri, 05.09.2018, 16:19
Investitii de viitor la Facultatea de Petrol si Gaze

Investitii de viitor la Facultatea de Petrol si Gaze

Studentii de la Universitatea Petrol si Gaze din Ploiesti se ocupa cu studiul, pentru ca doua laboratoare traznet, la Catedra de Discipline Mecanice Generale. Acestea au fost modernizate cu fondurile primite de la compania E-On Romania. Desigur,...

Marti, 26.10.2010, 23:41

Ultimele știri

x