Secţii arhipline cu copii care au insuficienţă respiratorie. Medicii spun că toate spitalele sunt sufocate. "Virusul respirator şi rinovirusurile dau forme severe, copiii au nevoie să fie puşi la oxigen".
Sambata, 26.11.2022, 18:18Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a făcut un anunț îngrijorător. Numărul total al îmbolnăvirilor de rujeolă a ajuns la 18.578. Doar săptămâna trecută s-au înregistrat 17 cazuri.
Duminica, 17.11.2019, 10:49Vaccinarea împotriva rujeolei va deveni obligatorie, de la 1 martie 2020. Legea a fost votată joi de Parlamentul german, cu peste 400 de voturi favorabile.
Vineri, 15.11.2019, 07:37Bolile copilăriei, precum rujeola (pojarul) trebuie să fie diagnosticate corect, la timp, pentru că necesită tratament simptomatic şi izolare, în caz contrar putând duce la complicaţii serioase şi mortalitate. Ele se pot manifesta atât la copii, cât şi la adulţi, iar în cazul celor din urmă formele sunt mai grave.
Miercuri, 16.10.2019, 11:19Bolile copilăriei par banale, dar ele trebuie diagnosticate corect, la timp, iar asta pentru că necesită tratament simptomatic şi izolare, în caz contrar putând duce la complicaţii serioase şi mortalitate. Ele se pot manifesta atât la copii,...
Miercuri, 16.10.2019, 09:59Alte 207 cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, în ultima săptămână, în 19 judeţe şi în Bucureşti, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 17.340, din care 64 de decese.
Sambata, 15.06.2019, 13:31Este stare de urgenţă într-un comitat din New York, din cauza unei epidemii de pojar! Ca să evite înmulţirea necontrolată a îmbolnăvirilor, autorităţile au luat o măsură radicală. Le-au interzis tuturor copiilor nevaccinaţi accesul în...
Miercuri, 27.03.2019, 20:02Comitatul american Rockland din New York le interzice de marți minorilor care nu sunt vaccinați împotriva pojarului accesul în spațiile publice, scrie nbcnewyork.com . În ținutul american este epidemie de pojar, fiind confirmate 153 de cazuri până în momentul de față, cu posibilitate de extindere a virusului.
Miercuri, 27.03.2019, 12:07Rujeola în România. Numărul deceselor din cauza rujeolei (pojar) a ajuns la 62, în România. UNICEF trage un semnal de alarmă asupra numărului mare de cazuri de rujeolă.
Miercuri, 13.03.2019, 10:29Numărul cazurilor de rujeolă a crescut la la 15.915 în România, dintre care 61 de decese. Ultimele 58 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în perioada 18 - 22 februarie.
Vineri, 22.02.2019, 18:58Un număr de 36 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în opt judeţe, în perioada 4 - 11 ianuarie, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, publicate vineri pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Vineri, 11.01.2019, 20:52Alte 12 cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, în Bucureşti şi în patru judeţe, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Sambata, 03.11.2018, 10:06Este epidemie în România și medicii sunt în stare de alertă! Doar în ultima săptămână au fost înregistrate 85 de cazuri noi, iar numărul total al îmbolnăvirilor se ridică la peste 15.000! Ce anunță specialiștii
Sambata, 22.09.2018, 11:49Conform Organizației Mondiale a Sănătății, România ocupă primul loc în privința persoanelor infectate cu pojar în întreaga Europă, cu 5.562 de cazuri în 2017. ”Dacă facem referire la problemele din 2016, vom vedea o creștere alarmantă de 400 la sută”, se arată în comunicat. ”Recomandăm vaccinul atât la copii, cât și la tineri. Acesta este eficace în proporție de sută la sută, dacă se aplică cele două doze recomandate”
Marti, 20.02.2018, 09:13Medici, asistenţi, autorităţi locale vor forma echipe la nivelul comunelor şi vor merge în satele în care doctorul trece din an în Paşte, să-i vaccineze pe copii împotriva rujeolei.
Miercuri, 19.07.2017, 13:24Dr. Cristina Mirica, medic primar pediatru, a venit la “DimiNeatza” sa vorbeasca despre bolile copilariei.
Joi, 26.07.2012, 08:51Epidemia de rujeola (pojar) care loveste Franta nu creeaza probleme doar autoritatilor sanitare franceze. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) avertizeaza ca mai mult de jumatate dintre cazurile de rujeola inregistrate in 2011 in 40 din 53 de tari ale zonei Europa sunt in Franta si ca epidemia de rujeola se intinde si in alte regiuni geografice. In total, in 40 de tari ale regiunii OMS Europa au fost confirmate 26.025 de cazuri de rujeola. Majoritatea, respectiv peste 14.500, au fost raportate de Franta. Si la capitolul decese tot Franta exceleaza: din totalul de 11 decese, 6 au fost in Franta, cate unul in Germania, Kirghizstan, Romania, Macedonia si Marea Britanie. Potrivit OMS, susa predominanta este tipul D4, respectiv cea care a fost la originea precedentei epidemii europene de rujeola.
Vineri, 14.10.2011, 00:00