Supermarketurile şi hipermarketurile vor fi închise de Crăciun şi Anul Nou, dar vor avea program prelungit sau chiar non-stop între cele două sărbători.
Miercuri, 24.12.2014, 10:27
Şi în acest an, de Crăciun, concurenţii celui mai îndrăgit reality show matrimonial din România „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1 vor avea parte de o mulţime de surprize. După mai bine de patru luni petrecute în casa emisiunii, aceştia se vor putea bucura de veşti de acasă, de la cei dragi. Într-o notă relaxantă, echipa emisiunii le-a pregătit o mulţime de activităţi recreative, de unde nu va lipsi, bineînţeles, împodobirea bradului.
Luni, 22.12.2014, 10:45
Cu ocazia Zilei Nationale. Antena 1 lansează tuturor românilor provocarea de a demonstra că “Romania e la modă”. Campania desfășurată la nivelul mediului on-line are ca scop promovarea valorilor și a caracteristicilor românești recunoscute și apreciate în lumea întreagă. Fără doar și poate motivele tradiționale, costumele populare reinterpretate de altfel de cele mai mari case de modă sau iile românești sunt obiecte care demonstrează că “România e la modă” indiferent de schimbările și evoluția modei.
Duminica, 30.11.2014, 12:18
Antena 1 se pregăteşte de sărbătoare, de spectacolul celor 21 de ani. Împreună am aflat ce înseamnă ambiţia, curajul şi cum să gândeşti ca un învingător. Mâine Antena 1 v-a pregătit un program special.
Vineri, 28.11.2014, 19:39
Sambata, 29 noiembrie, Antena 1 aniversează “Spectacolul celor 21” de ani de la prima emisie, 21 de ani de super divertisment, 21 de ani în care a fost mereu aproape de telespectatorii săi și le-a vorbit despre ce înseamnă să vrei mai mult, saălupti pentru a-ți atinge idealurile și pentru a fi mereu la înălțime. Pe tot parcursul zilei telespectatorii vor avea parte de ediții speciale și de momente demne de o si de sarbatoare.
Vineri, 28.11.2014, 10:45
Televiziunea este un mediu social. Oamenii se uita impreuna la televizor, fie cu prietenii si familia, in aceeasi incapere, fie in compania retelelor sociale online prin intermediul tabletelor, calculatoarelor sau a smartphone-ului.
Vineri, 21.11.2014, 15:06
"Prima maşină" nu mai este doar un vis. De astăzi s-a dat start programului, aşa că cine doreşte să se înscrie îşi poate depune dosarul. Bineînţeles, trebuie să aibă şi banii de avans. Dar nu foarte mulţi.
Luni, 03.11.2014, 13:25
O intervenţie de reconstrucţie mamară la două zile. Este bilanţul campaniei Observator "Alege să nu suferi", la patru luni de când un spital din Capitală a efectuat prima operaţie cu proteză decontată de stat.
Miercuri, 08.10.2014, 19:45
Statul va garanta creditele tinerilor care vor un autoturism, dar nu se pot împrumuta la bancă, la o dobândă prea mare. Astfel că cine îşi doreşte o maşină îşi poate cumpăra una nouă cu un avans de doar 5% şi cu o dobândă preferenţială.
Luni, 06.10.2014, 19:33
Programul "Prima maşină" devine realitate. Statul va garanta creditele tinerilor care vor un autoturism, dar nu se pot împrumuta la bancă, la o dobândă prea mare. Cine îşi doreşte o maşină îşi poate cumpăra una nouă cu un avans de doar...
Luni, 06.10.2014, 13:33
Florin Neby a prezentat un program de exerciții pentru persoanele cu dizabilități.
Academia Americană de Pediatrie a realizat un studiu ce a demonstrat că sănătatea precară a adolescenților, notele proaste, accidentele și alte probleme cu care se confruntă tinerii în școală ar putea fi evitate dacă niciun curs nu ar mai începe înainte de ora 08:30.
Marti, 09.09.2014, 15:35
În prima zi oficială de toamnă, 1 septembrie, “Agentul VIP” revine la Antena Stars la fel de incisiv ca şi până acum, dar cu şi mai multe informaţii în exclusivitate despre tot ce înseamnă showbizul românesc. Ca şi noutate, din acest sezon, show-ul realizat şi prezentat de Cristi Brancu îşi va schimba ora de difuzare: “
După X-Men și Spider-Man, un alt personaj creat de Marvel Comics prinde viață pe marele ecran: Elektra, războinica neînfricată, cunoscută deja din Daredevil, acum eroină principală în luptă decisivă dintre bine și rău.
Luni, 01.09.2014, 10:45
Este un thriller SF, deci acțiunea se petrece în viitor, în care oamenii trăiesc izolați, ascunși prin case, iar în locul lor "mișună" niște roboți (surogatele) cu un aspect asemănător, dar îmbunătățit în comparație cu originalul uman, pentru activitățile sociale.
Luni, 01.09.2014, 10:40
"Bean" este filmul dezastru al anului 1997. Dar care s-a păstrat peste ani și ani drept o comedie spumoasă cu peripețiile unuia dintre cele mai îndrăgite personaje ale tuturor timpurilor.
Luni, 01.09.2014, 10:29
Turiştii pot beneficia de oferte de genul "plăteşti cinci nopţi şi stai şase" sau "plăteşti şase nopţi şi stai şapte". Hotelierii de la Marea Neagră spun că în a doua jumătate a lunii august gradul de ocupare scade, aşa că astfel de pachete îi ajută să ţină camerele rezervate şi plajele pline.
Marti, 19.08.2014, 13:56
Prin programul “Prima mașină”, pe care Guvernul vrea să îl demareze din toamnă, vor putea fi achiziționate 5.000 de autoturisme noi în acest an și până la 20.000 anul viitor.
Miercuri, 13.08.2014, 16:59
Dacă nu știați, și-a luat numele de scenă de la personajul Marvel Luke Cage și și-a numit fiul Kal-el, după numele adevărat al lui Superman.
Luni, 11.08.2014, 11:10
"În numele regelui- Cele două lumi" îl readuce în prim-plan pe unul dintre cei mai apreciaţi "bătăuşi" ai Hollywood-ului
Luni, 11.08.2014, 11:01
Anul acesta Festivalul Anonimul aduce atmosfera din Deltă la București. Și nu numai: peste 100 de filme vor putea fi vizionate între 12 și 17 august la Arena Verde Stop (Strada Barbu Văcărescu, 162-164) și Cinema Studio. Organizatorii ne invită așadar să ne îndepartăm de betoanele urbane și să ne bucurăm de cinci zile de proiecții de filme și concerte în cadrul celei de-a XI-a ediții a festivalului.
Vineri, 08.08.2014, 15:21
Antena 1 vă invită duminică seara, de la 20:30 la un super film de acțiune, marca M. Night Shyamalan. În vremuri imemoriale, lumea e împărţită în patru naţiuni cu puteri egale: Tribul Apei, Regatul Pământului, Poporul Focului şi Nomazii Aerului. Mii de ani lumea a trăit în pace, până în ziua când Poporul Focului a început războiul.
Vineri, 01.08.2014, 13:47
Nu e uşor să salvezi vieţi. O ştiu bine medicii şi asistenţii Serviciului de Ambulanţă, care luptă cu timpul şi cu boala în fiecare moment. Săptămâna aceasta, oricine poate fi voluntar pentru o zi în cadrul programului "Porţi deschise".
Marti, 22.07.2014, 13:35
Filmul, produs de Walt Disney Pictures, este recomandat iubitorilor da aventură și de câini husky, dar nu numai. Peliculă oferă adrenalină la maxim, situații limită și momente în care cei mai sensibili pot plânge cu adevărat.
Luni, 21.07.2014, 11:07
Antena 1 vă invită sâmbătă seara, de la 20:30 la un super film de acțiune, marca M. Night Shyamalan.
Luni, 21.07.2014, 10:46
Emoţii, fericire maximă şi tensiune fără margini. Începând de luni, 21 iulie, Mirela Boureanu Vaida, gazda emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", va poposi în casele voastre începând cu ora 11.10.
Miercuri, 16.07.2014, 15:01
"Cursa spre Witch Mountain" este o producție cinematografică semnată Walt Disney, ce îmbină perfect acțiunea cu momentele amuzante.
Luni, 07.07.2014, 16:46
Atunci când se întâlnesc doi grei ai acțiunii în materie de filme, Michael Jai White si Steve Austin, atunci rezultatul nu poate fi decât unul spectaculos.
Luni, 07.07.2014, 16:09
Jason Statham este Joey, un fost soldat din Forţele Speciale, ajuns acum să trăiască pe străzi, în lumea de infractori din Londra, şi care acum se transformă în Înger Răzbunător când destinul îl obligă să-şi asume identitatea altcuiva.
Luni, 30.06.2014, 12:18
Despãrtirile nu sunt niciodatã usoare, dar uneori se dovedesc a fi de-a dreptul periculoase. O știe cel mai bine Matt Sauders, un tânăr pentru care fiorii iubirii se transformă într-o adevărată porție de adrenalină.
Luni, 30.06.2014, 10:43
Antena 1 vă invită la o super producție de acțiune, în care dreptatea iese întotdeauna învingătoare, chiar și cu prețul vieții. Marți, de la 20:30, nu ratați întâlnirea cu Steve Austin, Eric Roberts și Emilie Ullerup, în "Obligat să ucidă"!
Luni, 30.06.2014, 08:50
Pentru unii oameni, viaţa atârnă de câteva ore. În care medicii trebuie să găsească un ficat, un rinichi sau o inimă. Acum, depind doar de noroc. De o minune. De anul viitor, însă, vor avea şanse reale la viaţă.
Duminica, 29.06.2014, 19:41
Duminică, timp de o oră, Laura și Viorel au moderat programul radio ”Mireasă pentru fiul meu”
Joi, pe 12 iunie, va avea loc ceremonia de deschidere a turneului final din Brazilia. Tot atunci, de la 23:00, se va disputa primul joc al competiţiei, Brazilia-Croaţia.
Marti, 10.06.2014, 14:50
"Frumușica" este o comedie romantică din cale afară de romantică, care pare că se pliază perfect calițăților actoricești ale tinerei Julia Roberts. Nici ea, nici Richard Gere n-au fost prevăzuți pe afiș. Împreună, însă, au dat cinematografiei ceea ce mulți consideră cea mai frumoasă comedie romantică.
Luni, 09.06.2014, 10:31
"Regele Scorpion", deși poate fi încadrat destul de ușor în categoria filmelor istorice, aventură și acțiune, se remarcă printr- o orientare destul de evidența spre genul SF-Fantasy. Regizorul Dwayne Johnson aduce în prim plan povestea unui războinic pe nume Memnon, ce credea că îi este predestinat să conducă popoarele împrăştiate în întregul deşert.
Luni, 09.06.2014, 10:20
“Cursa mortală 2" este continuarea producției cinematografice de acțiune, semnată de Roel Reine. În ciuda faptului că nu și-a păstrat distribuția, filmul a reușit să facă o figură bună, fiind apreciat de către critici și de către public, în special pentru replicile bine alese.
Luni, 09.06.2014, 09:59
Antena 1 vă propune o comedie savuroasă de animație, în regia lui John Stevenson și Mark Osborne. Acțiunea se desfășoară în China Antică și gravitează în jurul unui urs panda neîndemânatic care își dorește să fie maestru în kung fu. Muzica filmului a fost scrisă de Hans Zimmer, după ce a vizitat China pentru a se familiariza cu muzica și cultura acestei țări.
Luni, 09.06.2014, 09:53
Ca şi în filmele în care protagonişti sunt oamenii, relaţia dintre bogata şi răsfăţata Chloe şi exoticul, dar săracul Delgado, se termină cu bine
Luni, 02.06.2014, 16:46
Câinii sunt cei mai buni prieteni ai omului, iar atunci când ei vin ca o "comoară", e rost de acțiune. Cu un buget de 33 de milioanei de dolari, "Câinii Zăpezii" devine o comedie savuroasă.
Luni, 26.05.2014, 08:34
Intact Media Group, cea mai mare platformă multimedia din Romania anunță lansarea programului național de Sales Internship. Tinerii pot aplica pe blog.intactmediagroup.ro/sales până pe data de 9 iuniepentru a-și scrie propriul capitol de succes alături de Intact Media Group.
Miercuri, 21.05.2014, 15:45
Guvernul nu va extinde plata CAS în următorii doi ani. Însă din 2016 toate persoanele care desfăşoară activităţi independente vor plăti obligatoriu şi CAS. Guvernul vrea să introducă un nou sistem prin care colectarea contribuţiilor...
Joi, 08.05.2014, 10:29
Lecţia de violoncel , Folia, Shakespeare & Co.”, CFR – Cometa, Copilul şi Căţelul, Sinucigaşul, Pensiune completă, Livada de vişini, Statuile, Yom Kippur, Just about love şi multe alte spectacole. Programul teatrelor bucureştene în perioada 5 – 11 mai. Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/programul-teatrelor-bucurestene-in-perioada-5-11-mai/
Luni, 05.05.2014, 15:01
Dacă vă doriţi un sejur la mare în perioada următoare, dar bugetul este redus, atunci asta e soluţia! Programul "Litoralul pentru Toți", ediția de primăvară 2014, se lansează oficial astăzi și se va încheia pe 15 iunie.
Luni, 05.05.2014, 08:57
Frumoasa Anna Lesko a devenit mămică în urmă cu aproape două luni, însă de atunci viața i s-a schimbat complet, acum prioritatea ei fiind Adam, fiul ei.
Duminica, 04.05.2014, 14:25
Andreea Bănică are un program încărcat. La filmări mai toată ziua, concerte prin țară și bineînțeles timp de calitate petrecut cu familia
Vineri, 25.04.2014, 08:43
Cine se trezeşte de dimineaţă doarme puţin, dar se trezeşte cu Buzdu, Morar şi Morning ZU. Mâine dimineaţă între orele 9 şi 10 toată lumea deschide televizoarele pe ZU TV
Joi, 24.04.2014, 10:42
Folia, Shakespeare & Co, Tartuffe sau Impostorul, Un pic prea intim, Titanic Vals, Scaunele, …escu şi multe altele. Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 21 – 27 aprilie!
Marti, 22.04.2014, 22:46
Doar câteva ore ne mai despart de Învierea Domnului. Azi, mai exact după miezul nopţii, credincioşii lasă de-o parte postul iar mesele vor fi pline de bucate alese. Dar pentru asta. trebuie să facă şi cumpărături. Mâine magazinele vor fi...
Sambata, 19.04.2014, 16:07
În Vinerea Mare, gospodinele nu mai au voie să facă nimic prin casă. Însă tradiţia este mai mult o. istorie. Astăzi a fost forfotă mare în magazine. Şi va mai fi. Ultima aprovizionare pentru Masa de Paşte se prelungeşte.
Vineri, 18.04.2014, 19:24