Sâmbătă, 18 august, de la ora 20.00, la Antena 1, Giorgia Greco (11 ani), din Milano, Italia, este invitatul special al celei de-a zecea ediții “Next Star” a actualului sezon. Fetița, un exemplu de ambiție, curaj, determinare și perseverență, este campioană națională a Italiei la gimnastică ritmică, în condițiile în care, acum patru ani, și-a pierdut un picior.
Gimnastica ritmică ştie să scoată tot ce e mai bun din cele care practică acest sport. Gimnastele au atitudine, graţie şi un corp impecabil. În plus, gimastica ritmică poate fi practică indiferent de vârstă.
Miercuri, 10.06.2015, 20:10
Irina Deleanu, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica Ritmica, a venit la Neatza si a vorbit despre sportul pe care il conduce.
Irina Deleanu, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica Ritmica a fost invitata in platoul de la "Neatza cu Razvan si Dani". Alaturi de ea a venit si trei componente ale lotului national de junioare
Doua medalii de argint, una de bronz si doua locuri langa podium. Asta a reusit sa obtina sportiva Alexandra Piscupescu, la Cupa Mondiala de Gimnastica Ritmica, gazduita in premiera de tara noastra.
Luni, 22.04.2013, 16:36
Irina Deleanu, presedintele Federatiei Romane de Gimnastica Ritmica, a venit la Neatza si a vorbit despre sportul pe care il conduce.
Fetele din lotul national de gimnastica ritmica au facut o demonstratie in platul Neatza.
Irina Deleanu, presedinte federatia de gimnastica ritmica, a venit la Neatza si a vorbit despre problemele federatiei romane cu cea a Ciprului