Testarea naţională anti- COVID-19 a început cu judeţul Ialomiţa, dar au fost recoltate şi câteva probe din Bucureşti, anunţă Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Testarea ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august şi este făcută cu cea mai avansata metodă disponibilă în acest moment. În toamnă, autorităţile vor avea o imagine cu privire la procentul românilor care au trecut prin infecţie, pe cele 8 regiuni de dezvoltare.
Joi, 02.07.2020, 08:25Toamna ne va aduce al doilea val al pandemiei, avertizează specialiştii. Şi de data asta vom fi mai pregătiţi: în curând, începe testarea naţională pentru a afla câte persoane au fost infectate cu COVID-19. În jur de 30 de mii de români...
Miercuri, 03.06.2020, 19:31După două luni de la instituirea restricțiilor de circulație, profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), anunță o acțiune de amploare în România. Ce se va va întâmpla, de la începtul lunii iunie?
Vineri, 15.05.2020, 12:47Evaluarea Naţională 2018 .Cei peste 171.000 de elevi de clasa a VIII-a încheie vineri cursurile, iar de luni vor susţine Evaluarea Naţională. Primele rezultate vor fi anunţate în 19 iunie, iar rezultatele finale ale examenului vor fi afişate în 23 iunie.
Vineri, 08.06.2018, 09:19Victor Piturca se confrunta cu serioasa probleme de lot inaintea dublei din preliminariile Campionatului Mondial din 2014. Un jucator de la Steaua si un stranier se resimt dupa meciurile de la echipele de club.
Luni, 08.10.2012, 16:15Luni dimineata, incepand cu ora 9.00, 190.000 de elevi de clasa a VIII-a sustin proba scrisa la limba si literatura romana.
Luni, 25.06.2012, 00:00