Un grup de 26 de parlamentari PSD au iniţiat un proiect legislativ prin care vor ca 14 septembrie să devină Ziua Naţională a Constructorului. Potrivit iniţiatorilor, autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile non-guvernamentale vor organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate acestei zile.
Luni, 30.04.2018, 12:07Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală, nelucrătoare; Proiectul de lege este inițiat de deputați și UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități, și a fost depus în Parlament, la Senat. Inițiatorii precizează că Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor este ultima zi din de vineri dinaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare și se mai numește Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti cu post negru.
Duminica, 10.12.2017, 14:17