Adrian Teleșpan a fost prezent în emisiunea Asia Mai Târziu a băieților de la Noaptea Târziu și a vorbit despre eperiența sa de la Asia Express.
Adrian Teleșpan, despre experiența sa de la Asia Express, în emisiunea Asia Mai Târziu, episodul 40
Adrian Teleșpan și Cuza și Emi au depănat amintiri din sezoanele de Asia Express în care aceștia au participat.
„Avem un invitat de seamă, pe Adrian Teleșpan. Ați avut un impact fantastic în Asia Express”, l-au invitat Cuza și Emi pe Adrian Teleșpan.
„Au fost mulți nervi, nu știu cât de amuzant a fost. Ne bucurăm că a ieșit produsul așa cum a fost și impactul de umor pe care l-am avut. Oamenii au râs cu noi. Noi eram super stresați și nu dormeam. Pe la 4 jumătate dimineața ne-am trezit și la 5 au început camerele de filmat. Pentru mine cel mai rău a fost că ne-au pus să plecăm cu trolerele.
A fost o experiență... Nu cred că o să egalăm cu nimic experiența asta. A fost un moment în care mergeam printr-o ploaie torențială și s-a gândit șoferul că vrea să ne lase pe drum. Ne-am rugat 40 de minute de el. Probele de cărat chestii au fost cele mai grele. Nu a fost vreo probă pe care să o fi detestat complet. Am mâncat un kilogram de iaurt. Factorul psihic și fizic au fost cele mai grele la Asia Express. Publicul din România își dorește foarte mult ca oamenii să cedeze”, spune Adrian Teleșpan despre experiența sa de la Asia Express.
Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1
Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.
Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.
Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.
Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și AntenaPLAY.
În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe AntenaPLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.