Drumul Mătăsii a fost, fără doar și poate, unul dintre cele mai spectaculoase sezoane ale emisiunii Asia Express. Totuși, în spatele unui show de excepție au stat eforturi impresionante. Descoperă în rândurile de mai jos ce și-au propus producătorii români, dar și ce recorduri au stabilit.
Record uriaș stabilit de români la Asia Express, pe Drumul Mătăsii. Ce plan au avut, de fapt, producătorii
În ultimul episod din Jurnal de călătorie a ieșit la iveală faptul că producătorii români și-au propus încă de la început să demonstreze că românii sunt cei mai buni când vine vorba despre emisiunea Asia Express. Tocmai de aceea, dacă alte țări au filmat doar câteva zile în China, echipa din România a reușit să filmeze opt etape, adică un total de 40 de zile petrecute în această țară. Mai mult decât atât, traseul a fost cel mai lung din istoria emisiunii: peste 10.000 de kilometri. Iată mai jos ce și-au propus producătorii români și în cazul concurenților:
„A fost foarte greu pentru noi, tot ce avea legătură cu permisele, cu autoritățile, pentru că vor să supravegheze tot ce facem. Vor să arate ce e mai bun în China, noi vrem să surprindem China cât mai bine, dar uneori poate să fie dificil de explicat ce fac concurenții aici. Autoritățile întreabă: de ce nu mergeți la un muzeu? Iar noi le spunem că trebuie să fie mult mai dificil decât într-un muzeu, vrem să sufere puțin. Ei ne înteabă de ce, iar noi le spunem că merită. Trebuie să aibă ocazia să demonstreze că sunt cei mai buni. Așadar, scopul nostru e să le facem viața mai dificilă. Asta e treaba noastră uneori. Pentru că este ocazia lor să strălucească, șansa ca ei să-și schimbe viața pentru totdeauna. Este un examen final, deci trebuie să fie dur”, a povestit Jose Manuel Rosales, Creative Consultant Asia Express.
„Natura acestui proiect este aceea a unui experiment social. Când luăm oameni cunoscuți, poate bogați, celebrități, care au o viață ușoară în țara lor. Deci, ei iau de la sine înțeles unele lucruri în viață. De aceea este un experiment social aici, pentru că trebuie să renască. Vin aici, unde nimeni nu îi cunoaște, nu pot vorbi limba lor, trebuie să stea în locuri unde nu ar fi stat niciodată, dar aici e noua lor realitate, de aceea vin într-un fel aici și apoi pleacă total schimbați”, a mai completat acest.
Urmărește clipul video de mai sus din ultimul episod din Jurnal de călătorie Asia Express ca să descoperi detalii ce nu s-au văzut în marea finală.