Antena Căutare

Asia Express, 27 septembrie 2021. Proba la care concurenții s-au putut curenta reciproc. Ce au avut de făcut

În ediția a șaptea de Asia Express concurenții au avut o probă de viteză și rezistență, în care au putut decise să-și curenteze adversarii, prin intermediul unei brățări.

Înainte de următoarea probă, irina Fodor le-a spus concurneților că îi e dor de casă și s-ar simți bine dacă ar numi-o „Țuca”, așa cum o numește soțul ei, Răzvan Fodor. Alexandra Ungureanu a avut parte de un moment de tristețe când s-a gândit la casă, pentru că nu-i venea în minte nicio persoană dragă, de care să-i fie dor.

După momentele de gânduri spre casă, în fața templului lui Zaus și-a făcut apariția Oase, care a adus brățări „electrizante”. „El vă va chinui un pic”, l-a prezentat Irina Fodor pe colegul său Oase.

După ce au câștigat imunitatea, Conecte-R și Shift i-au părăsit pe colegii care mai aveau un drum de parcurs presărat de probe și misiuni. O probă a decis ordinea plecării pentru următoarea misiune. Un membru al fiecărei echipe a trebuit să țină o tavă, iar un alt membru a trebuit să fie rapid și atent, pentru a apuca primul un obiect, când zarurile aruncate de Irina Fodor indicau aceeași culoare.

Citește și: Asia Express, 27 septembrie 2021. Irina Fodor le-a pregătit o surpriză concurenților. Ce s-a întâmplat când a sunat stația

Cum s-au descurcat concurenții la proba de rezistență și rapiditate, în ediția 7 de Asia Express

Astfel, primele echipe care s-au confruntat au fost Elwira și Mihai Petre și Lidia și Estera Buble. Estera și Mihai au ținut tăvile, în timp ce Elwira și Lidia s-au întrecut la viteza de reacție, încercând să apuce rapid obiectul de pe masă.

Concurneții care au apucat primii obiectul de pe masă au putut decide dacă adaugă două obiecte pe tava coechiperului, sau îl curentează pe adversar, pentru a-l determina să scape tava.

Cine a acumulat 6 obiecte pe tavă a putut pleca în cursă.

Zarug s-a oferit să pună obiectele pe tavă, spre amuzamentul tuturor, pentru că s-a numit „asistentă TV”.

Primii au plecat Elwira și Mihai Petre. Apoi Estera și Lidia Buble au concurat cu Zarug și Lorelei. Pentru că surorile Buble aveau patru obiecte pe tavă, Lorelei l-a îndemnat pe Oase să activeze brățara pe care o purta la mână Estera, pentru a o curenta, cu scopul de a o determina să scape tava cu obiecte. Estera și-a încordat brațul și nu a clintit tava spre uimirea și amuzamentul celorlalți concurenți. „Asta-i tot?”, a spus Estera Buble.

Ultimele care au plecat în cursă au fost Adriana Trandafir și Maria Speranța, dar înainte de a pleca Adriana Trandafir a ceurt să fie curentată, pentru a rămâne cu ceva din experiența acestei probe: „Curentează-mă ca să văd cum e”, i-a spus Adriana Trandafir lui Oase. „Am simțit două înțepături”, a descris actrița sentimentul.

Citește și: Asia Express, 27 septembrie 2021. Ce au găsit concurenții în cutia primită pentru misiune: „Aoleu, măicuța mea, mă arde!”

Despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților, de la Antena 1

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Daca ești un fan înrăit al emisiunii Asia Express, intră pe a1shop.ro și achiziționează produsele preferate.

Cu un dolar pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4

Asia Express, 27 septembrie 2021. Ce echipă a câștigat imunitatea în a șaptea ediție a competiției: „Răsturnare de situa... Asia Express, 27 septembrie 2021. Concurenții au pornit la „vânătoare” de găini. Cum s-au descurcat: „Mie îmi e cam fric...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de Maya, fiica Mirelei Retegan, după eliminarea de la Asia Express! Ce detalii nu s-au văzut la TV
Mesajul transmis de Maya, fiica Mirelei Retegan, după eliminarea de la Asia Express! Ce detalii nu s-au văzut la TV
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină de emoție
Ce se întâmplă duminică, 25 octombrie, la Asia Express! Concurenții se pregătesc pentru o nouă etapă, plină...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x