Aventura de pe Drumul Mătăsii a ajuns la final și marele trofeu a mers la Alin Alexuc și la Gabi Torje. Ultima ediție a fost una de-a dreptul spectaculoasă, ce a ținut telespectatorii cu sufletul la gură. Imediat după difuzare, Mirela Retegan a recunoscut un detaliu la care fanii au reacționat imediat. Descoperă în rândurile de mai jos despre ce este vorba.
Ce a recunoscut Mirela Retegan după marea finală Asia Express! Mesajul la care fanii au reacționat imediat
În sezonul 9 al emisiunii Asia Express, una dintre echipele ambițioase de pe Drumul Mătăsii a fost cea formată din Mirela Retegan și fiica ei, Maya! Nu puține au fost situațiile în care cele dpuă concurente au dat dovadă de curaj, determine și forță psihică și fizică, reușind să treacă peste numeroase misiuni și stage-uri.
Atunci când au fost eliminate, acestea au avut forța de a părăsi competiția cu zâmbetul pe buze, demonstrând că au avut puterea de a se bucura de experiența Asia Express din toate punctele de vedere.
Ulterior, după finala Asia Express, vedeta a recunoscut un detaliu inedit, la care fanii au reacționat imediat. Se pare că ea și fiica ei au ales să rămână în China după eliminare și să se bucure în continuare de experiență până în ultima zi, a marii finale! Iată mai jos confesiunea vedetei:
„Am vrut să trăim experiența Asia Express până la capăt. Așa că m, după ieșirea din competiție, după 7 etape, am rămas în China și am ajuns în Shanghai deodată cu finaliștii.
În ziua marii finale, am fost cu sufletul alături de echipe. Am simțit, am rezonat, am trăit ziua finalei cu fiecare celulă.
Ne-am imaginat pe unde ar putea fi, ce ar putea să facă . Iar seara am ajuns pe stage și am așteptat cu nerăbdare să vedem ce echipă ajunge prima.
Am fost acolo și am simțit emoția fabuloasă de pe ultima sută de metri până la trofeu.
Mă bucur din toată inima că am putut să facem asta și să vedem povestea până la ultima pagină. Nu o să mai trăim niciodată o finală Asia Express. Dar pe asta, nu am ratat-o.
Nu o să vă spun decât că merită să fiți cu ochii pe televizor pentru că s-a jucat, s-a trăit și “s-a murit” până la ultima secundă.
Asia Express continuă mâine în Marea Finală din Shanghai.
Felicitări tuturor concurenților. Noi știm cât de greu a fost și ce mare lucru e e să ajungi până aici”, a fost mesajul transmis de Mirela Retegan pe pagina sa oficială de Instagram.
Mirela Retegan și Maya, fiica ei, au dat dovadă de mult fairplay și au dorit să fie alături de marii învingători, Alin Alexuc și Gabi Torje. Așa cum era de așteptat, reacțiile în rândul internauților nu au întârziat să apară.
„Să rămâi până la ultima pagină, chiar și după ce ai ieșit din competiție. Asta spune mult despre om. Felicitări, Mirela!”, „Sunteți minunate 😘❤️Pupici ❤️😘”, iată doar o parte dintre mesajele pe care urmăritorii le-au transmis pentru cele două concurente care au reușit să își învingă multe frici pe Drumul Mătăsii, la Asia Express.