Cea mai nouă ediţie Asia Express – Drumul Mătăsii, difuzată aseară pe Antena 1 și AntenaPLAY, le-a pus din nou la grea ȋncercare răbdarea, îndemânarea și spiritul de echipă concurenţilor. Ajunși în Jingdezhen, orașul porțelanului, aceștia au lucrat într-o fabrică de ceramică veche de patru secole, au transportat sute de vase fragile pe străzile aglomerate și și-au testat abilitățile de negociere pentru a obține un vas în stil Ming. Într-o etapă în care imunitatea mare nu a mai fost pusă în joc, fiecare greșeală a costat timp prețios, iar echipele au luptat pentru avantaje importante în cursă. Ziua s-a încheiat cu drumul spre Wuyuan, unde concurenții au descoperit tradiția peștelui luminat, despre care localnicii cred că îndeplinește dorințe, ȋntr-o nouă ediţie, lider de audienţă la Antena 1.
Concurenții de la Asia Express ajung la Templul lui Confucius! Emisiunea a fost lider de audiență Ce surprize aduce ediția de azi
Astfel, conform datelor oferite de Fifty5Blue, aseară, în intervalul 20:28 – 23:44, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celei de-a 30-a ediții Asia Express – Drumul Mătăsii a înregistrat 5.4 puncte de rating şi 23% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, Pro TV, cu difuzarea Las Fierbinţi și a filmului Ultimul vânător de vrăjitoare înregistra 5.4 puncte de rating şi 22.7% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul audiențelor cu 6 puncte de rating şi 19.9% cotă de piață, urmată tot de Pro TV, cu 4.5 puncte de rating şi 14.9% cota de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul întregii țări, target pe care Antena 1 a înregistrat 5.6 puncte de rating şi 18.6% cota de piață, urmată tot de Pro TV, cu 5 puncte de rating şi 16.6% cota de piață. În minutul de maximă audiență, 21:45, peste 1.1 milioane de telespectatori urmăreau aventurile din China.
Etapa a opta Asia Express – Drumul Mătăsii continuă diseară, de la ora 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, cu un episod în care concurenții vor avea nevoie de mai multă răbdare și înțelepciune ca oricând. Traseul îi poartă spre Templul lui Confucius, unde vor descoperi o parte din filosofia care a influențat cultura chineză de-a lungul secolelor. Numai că, după atâtea zile petrecute în cursă, oboseala își spune tot mai mult cuvântul, iar nervii sunt întinși la maximum. Într-un moment în care tensiunile sunt gata să explodeze, lecțiile despre echilibru și răbdare vor fi mai greu de pus în practică decât de învățat.
Cea de-a treia zi a etapei a opta îi aduce pe concurenți în orașul Quzhou, la Templul lui Confucius, un loc dedicat moștenirii marelui filosof chinez, vizitat inclusiv de studenți care vin aici în căutarea înțelepciunii și a inspirației înaintea examenelor.
În acest cadru încărcat de istorie, echipele vor avea de descifrat și de învățat câteva dintre cele mai cunoscute proverbe confucianiste. Misiunea le va pune la încercare memoria, dicția, atenția și capacitatea de concentrare, într-un moment al competiției în care tocmai aceste calități sunt tot mai greu de păstrat.
Prima provocare îi va introduce în arta caligrafiei cu apă, o practică tradițională în care caracterele sunt scrise cu pensula și dispar treptat, pe măsură ce apa se evaporă. Fiecare concurent va trebui să reproducă, alături de coechipier, caracterele proverbului ales, respectând indicațiile profesorului.
După această probă de îndemânare, va urma una de memorie. Concurenții vor trebui să învețe proverbul în limba chineză și să îl recite în fața unui maestru confucianist, fără să aibă voie să își noteze cuvintele. Orice greșeală îi poate trimite înapoi la profesor, pentru a relua procesul de învățare. Bariera lingvistică, pronunția dificilă și presiunea timpului vor transforma o misiune aparent liniștită într-o provocare solicitantă.
Iar lecția de înțelepciune nu se va încheia aici. Pentru a putea termina cursa, echipele vor trebui să înțeleagă sensul proverbului primit și să explice cum poate fi aplicat în viața de zi cu zi. Cu ajutorul localnicilor, concurenții vor încerca să descopere semnificația unor idei despre învățare, virtute, armonie și relațiile dintre oameni.
Dincolo de frumusețea locurilor și de întâlnirea cu filosofia chineză, episodul de marți va surprinde și o realitate tot mai apăsătoare a competiției. Zilele lungi, misiunile dificile, lipsa confortului și presiunea permanentă a cursei încep să își lase amprenta asupra concurenților. Răbdarea este tot mai greu de găsit, reacțiile devin tot mai intense, iar tensiunile acumulate amenință să izbucnească în cele mai nepotrivite momente.
Astfel, într-o zi în care vor trebui să învețe despre echilibru, înțelegere și stăpânire de sine, concurenții vor fi puși în situația de a demonstra cât de greu este, de fapt, să respecte aceste principii atunci când oboseala și dorința de a câștiga își spun cuvântul.
Cine va reuși să își păstreze calmul, cine va avea dificultăți în fața provocărilor de la Templul lui Confucius și cât de aproape sunt concurenții de momentul în care nervii vor ceda? Telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20:30, într-o nouă ediție Asia Express – Drumul Mătăsii, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Sursa: Fifty5Blue
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național
Perioada 26 octombrie 2026