Antena Căutare

Dans cambodgian, mâncare românească, un bloc de gheaţă de 20 de kilograme şi o nouă echipă salvată! Ce ai ratat aseară din "ASIA EXPRESS"

Au mai rămas doar patru echipe, iar cea de-a treia țară în care au ajuns, Cambodgia, le-a oferit până acum o experiență de neuitat. Cultura, stilul de viață al celei mai sărace regiuni din Asia, dar și atitudinea primitoare a localnicilor au fost o lecție pentru vedetele ,,Asia Express”.

Au mai rămas doar patru echipe, iar cea de-a treia țară în care au ajuns, Cambodgia, le-a oferit până acum o experiență de neuitat. Cultura, stilul de viață al celei mai sărace regiuni din Asia, dar și atitudinea primitoare a localnicilor au fost o lecție pentru vedetele ,,Asia Express”.

Concurenții au luat lecții de dans cambodgian! După ce a bombănit, Vârciu a fost ales cel mai bun dansator: "Când te trezești la 4:30 dimineața, numai de asta nu-ți arde!"

Înainte de plecarea într-o nouă cursă, vedetele primesc din partea Ginei Pisol o provocare de zile mari: să învețe să danseze, chiar de la localnici. Mișcări grele, nu glumă. Cel mai entuziasmat pare să fie Vârciu, care are și un comentariu pe măsură: "Când te trezești la 4:30 dimineața, numai de dans nu-ți arde!"

Articolul continuă după reclamă

HOTEL! După nopți întregi în care au dormit pe jos sau în condiții improprii, Liviu și Andrei vor avea cazare de LUX!

Piscină, aer condiționat, cazare de lux! Totul, pentru Liviu și Andrei, cei doi care au câștigat jocul amuletei și și-au însușit bonusul, dar și suma de 1000 de euro, disponibilă la finalul competiției.

Liviu și Andrei s-au înfruntat cu Raluka și Ana, însă victoria a fost a lor, iar penultima cursă din Cambodgia continuă cu noi experiențe inedite.

Școală, spital, templu, totul pe apă! "Nu am văzut așa ceva nici măcar în poze. Nu știam că există. Este incredibil!" Concurenții, impresionați de satul plutitor

Cei opt concurenți ajuns într-unul dintre cele mai memorabile locuri: satul plutitor de lângă Siem Reap. Este vorba despre o întreagă așezare pe apă, ce are jandarmerie, școală, chiar și templu, toate plutitoare.

Transportul se face doar cu intermediul bărcilor, iar casele suspendate sunt atât de asemănătoare, încât vor pune mari probleme concurenților.

Misiunea le cere echipelor să identifice o familie de localnici, pe care să o convingă să îmbrace straie populare, ca mai apoi să o învețe mai apoi un dans tradițional românesc.

Mămăligă și bulz, în mijlocul Cambodgiei! Crudu: "Bucură-te, avem țuiculiță! Ăștia, aici, sunt niște triști, nu beau alcool, nu merg în cluburi!"

Cele patru echipe au primit o cutie plină cu ingrediente pentru o cină românească: mălai pentru mămăligă, brânză, ouă și salam. Dar și o surpriză, gustată îndeosebi de Daniela Crudu: țuică!

"Doamne, de când n-am mai gustat! Ăștia aici sunt niste triști, nu beau alcool, nu merg în cluburi!", remarcă, amuzată, Cruduța.

După lacrimi de emoție, a venit bucuria! Dragonul verde din cutia neagră i-a salvat pe Lora și Ionuț Ghenu de la eliminare

Penultima etapă din Cambodgia le-a oferit până acum o experiență de neuitat, iar deznodământul a adus lacrimi de emoție, dar și fericire supremă când cutia neagră a fost deschisă.

Propuși pentru eliminare, Lora și Ionuț Ghenu au fost salvați de dragonul verde, spre bucuria Ginei Pistol, dar și a cerlalte echipe.

Așadar, ultima aventură din Cambodgia se dă în formulă de patru, urmând ca apoi să vedem cine va merge în ultima țară din Drumul Dragonului, Thailanda.

După lacrimi de emoție, a venit bucuria! Dragonul verde din cutia neagră i-a salvat pe Lora și Ionuț Ghenu de la elimina... Dragonul Verde i-a salvat: Lora și Ionuț Ghenu continuă cursa ,,Asia Express”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de audiență! Ce urmează
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a convins să participe
Cum a răspuns Maurice Munteanu la întrebarea: „Ți-au dat mulți bani să mergi la Asia Express?”. Ce l-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x