Antena Căutare

Formulă de trei echipe la "Asia Express", în ultimii kilometri din Drumul Dragonului: Cine vor fi marii învingători?

Mult a fost, puțin a mai rămas. Dar, ca s-o cităm pe Gina Pistol, aventura "Asia Express" continuă. Ultimii kilometri din Drumul Dragonului ne găsește în formulă de șase, căci doar trei vedete au ajuns în ultima destinație: Thailanda.

Jocul a început cu opt echipe, iar misiunile grele au restabilit ordinea în ceea ce privește șansa la marele premiu de 30.000 de Euro. Astfel, Ana Baniciu și Raluk, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Daniela Crudu alături de Vica Blochina sunt concurenții care au în acest moment o șansă reală la câștig, fiind cei care se vor întrece în cea mai aprigă luptă de până acum.

Formulă de trei echipe la "Asia Express", în ultimii kilometri din Drumul Dragonului: Cine vor fi marii învingători?

După mai bine de 3500 de kilometri parcurși prin trei țări diferite, timp în care au supraviețuit cu doar 1 Euro pe zi, apelând la bunăvoința localnicilor, cele trei echipe ce s-au calificat în ultima etapă a acestui concurs și văd în Thailanda o nouă provocare pe care o întâmpină cu multă determinare.

FOTO. Imagini de colecţie cu Ana şi Mircea Baniciu: "Nu pot să uit pianul primit de la Moş Crăciun. L-a şi montat î... Cursa spre marea finală Asia Express se lasă cu accidentări: Liviu Vârciu și Vica Blochina, cu picioarele julite până la...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x