Antena Căutare

Burlacul, 13 mai 2021. Ce fată a fost eliminată de Andi Constantin

Andi Constantin a decis să elimine din competiție o fată în episodul 10 din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”, difuzat la Antena 1 pe 13 mai 2021.

Ceremonia Trandafirului a început cu numeroase emoții pentru cele opt concurente care au mai rămas în cursa pentru cucerirea inimii lui Andi Constantin.

În episodul 10 din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”, tânărul la care aspiră opt femei superbe a fost nevoit să decidă ce concurentă este eliminată.

Ce fată a fost eliminată de la „Burlacul” în episodul 10 din data de 13 mai 2021

Surpriza a fost mare, fiindcă mult râvnitul burlac a ales să renunțe la o persoană care l-a impresionat în mod plăcut și alături de care a petrecut momente frumoase. Deși totul părea că merge ca la carte, Andi Constantin a eliminat-o din show, neoferindu-i astfel trandafirul.

„Vreau să știți că sentimentele nu sunt întotdeauna la fel, sunt diferite. Fiindcă și oamenii sunt diferiți. Bineînțeles că la baza unei relații trebuie să existe iubire. În seara asta aleg să nu păstrez lângă mine o persoană minunată, un om frumos”, a fost mesajul cu care a început Ceremonia Trandafirului.

Citește și: Burlacul - Destăinuiri, 6 mai 2021. Momentul romantic la care Andi Constantin și-a acoperit fața cu mâinile

Cu emoții uriașe, dar și cu o rază de speranță că drumul lor nu s-a încheiat încă, cele opt pretendente au așteptat să primească fiecare câte un trandafir. La finalul acestei ceremonii, una dintre concurente a fost eliminată din sezonul 6 al emisiunii „Burlacul”.

concurentele din emisiunea Burlacul

După eliminare, șapte concurente au rămas în competiția „Burlacul”

„Știu că nu aș avea sau nu am avea un viitor comun. Îmi este mai ușor în seara asta pentru că în fata respectivă nu am găsit un lucru vital mie și necesar relației noastre. Deși m-am înțeles bine cu toate fetele pe care le-am eliminat, atenția mea este pe ceea ce aș vrea să construiesc cu ele și nu doar pe faptul că ne înțelegem bine din punct de vedere uman. Nevoile mele într-o relație sunt mai importante decât această simpatie umană dață de o anumită persoană. Fata pe care urmează să o elimin este o persoană care provine dintr-un alt mediu și care are o altă mentalitate, este foarte deschisă și foarte autentică și asta mi-a plăcut foarte mult la ea. Dar indiferent cât de mult apreciez aceste calități la ea, nu pot trece cu vederea motivul pentru care am propus eliminarea. Într-o relație contează foarte mult și atracția fizică, nu aș putea să fiu ipocrit. Deși îmi este foarte dragă, nu există această atracție, această chimie și cred că, dacă am încerca să construim ceva, atunci nu ar fi pe baze solide. Nu cred că acea atracție se poate construi”, a dezvăluit Andi Constantin, la finalul Ceremoniei Trandafirului.

Astfel, burlacul a decis să o elimine pe Kubra Taskiran în episodul 10 din sezonul 6, difuzat pe 13 mai 2021, tânăra alături de care a avut parte de un date extrem de plăcut, dar care l-a făcut pe burlac să realizeze niște lucruri extrem de importante pentru el și relația cu tânăra exotică.

Urmărește clipul video de mai sus din episodul 10 din emisiunea „Burlacul” ca să descoperi și alte detalii.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Burlacul, 13 mai 2021. Catrina și Andi Constantin au mers la întâlnire. Ce planuri de viitor și-au făcut și ce a ieșit l... Burlacul, 13 mai 2021. Alexandra a dat cărțile pe față! Ce dezvăluiri a făcut despre Simona...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x