Antena Căutare

Burlacul, 29 aprilie 2021. Cum au primit-o fetele pe Melissa în vila lor. Tensiunile au apărut imediat 

În ediția trecută, Melissa a intrat în competiția la inima Burlacului. Acest lucru a fost doar în favoarea lui Andi, celelalte concurente fiind extrem de deranjate de ceea ce se întâmplă. 

Ce s-a întâmplatîn vila fetelor după ce a intrat Melissa în casă Galerie
Cum au primit-o fetele pe Melissa în vila lor | Antena 1

Cele mai multe dintre tinerele care sunt în competiție o văd pe noua concurentă drept un pericol și cred că sunt nedreptățite. Acestea au ajuns la concluzia că ea are șanse mari să îl câștige rapid pe Andi de partea sa.

Cum au primit-o fetele pe Melissa în vila lor

Melissa, care lucrează în domeniul modei, a fost prima dată privită ca un creator de stil, dar când și-au dat seama că aceasta va rămâne în competiție alături de ele, concurentele nu au mai stat pe gânduri și au spus tot ceea ce simt. Doar Simona și Alexandra au fost cele care au luat-o pe Melissa în camera lor și au încercat să-i explice regulile jocului.

Cu o frumusețe aparte, Melissa i-a atras atenția lui Andi din primele secunde în care a văzut-o. Cum a ajuns aceasta în competiție? Ea a văzut echipa de filmare pe străzile Istanbulului și, curioasă din fire, i-a abordat pentru a îi întreba despre ce este vorba. Ea este concurenta care aduce o notă de exotism în sezonul 6 Burlacul.

Citește și: Cine este Melissa, noua concurentă pentru inima lui Andi Constantin

Melissa nu a știut nimic despre show atunci când s-a înscris la Burlacul

Melissa nu a vrut să știe prea multe despre show înainte de a intra în competiție. Ea este mult mai interesată de Andi decât de regulile jocului, iar acest lucru este pe gustul Burlacului pentru că acest lucru l-a cerut fetelor încă de la primele contacte pe care le-au avut în vila din Istanbul.

Melissa recunoaște că mereu a fost o fire spontană și că îi place să trăiască clipa. Ea este o fire liberă care se bucură de sentimente și emoții fără niciun fel de bariere.

”M-am născut în Franța, dar sunt pe jumătate turcoaică. Am crescut în Franța și am făcut cursuri de design vestimentar. Am 28 de ani și stau singură aici. Familia mea e în Franța. Mă descurc foarte bine, stau singură de la 18 ani. Îmi place să fac sport, să mă întâlnesc cu prietenii și cu rudele, să petrec timp cu prietenii, să muncesc.”, a spus tânăra.

Simona este cea care a fost extrem de apropiată de Melissa, dar i-a spus că nu se află în show pentru a-și face prietene, însă vrea să demonstreze că este sigură pe ea și că nu vede niciun pericol în nimeni și nimic.

Melissa a declarat și ea că nu simte niciun pericol din partea fetelor, că nu se teme de ele pentru că are multă încredere în forțele proprii și este foarte relaxată.

Despre sezonul 6 al emisiunii „Burlacul” de la Antena 1

După emisiune, Andi Constantin dezvăluie publicului cele mai interesante și importante detalii despre momentele petrecute alături de pretendentele la inima sa, chiar pe AntenaPlay.

Emisiunea „Burlacul” de la Antena 1 se vede în fiecare joi, de la ora 23:00, la Antena 1!

Vezi emisiunea integral aici: https://antenaplay.ro/burlacul-1. Vezi ce-ți place

Interacționezi Live cu Burlacul și îți spui părerea în aplicația Antena 1. Descarcă acum: https://aplicatie.a1.ro/

Burlacul, 29 aprilie 2021. Andi și Răzvan Fodor, surpriză pentru Ana. Cum a fost sărbătorită concurenta... Burlacul, 29 aprilie 2021. Burlacul Andi a avut parte de primul "te iubesc". Catrina a dat frâu liber sentimen...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x