Antena Căutare

Ce a postat Iulia Cazacu de la Burlacul pe internet după ce a fost eliminată de Andi Constantin

Iulia Cazacu a fost eliminată de către Andi Constantin în cadrul Ceremoniei Trandafirului din 26 martie 2021. La scurt timp, a transmis un mesaj.

Cine este Iulia Cazacu, fosta concurentă de la Burlacul | Antena 1

Deși a fost una dintre cele mai vocale fete din competiția Burlacul, Iulia Cazacu nu a reușit să primească o nouă șansă pentru a-l cuceri pe Andi Constantin.

Încercările numeroase de a se face remarcată, dorind să capteze toată atenția lui Andi, l-au făcut pe bărbat să-și dea seama că nu îi poate fi parteneră de viață.

La Ceremonia Trandafirului, difuzată în cadrul episodului 4, Burlacul Andi a ales să ofere Cristinei ultimul trandafir aflat pe masă.

Citește și: Andi Constantin, deranjat de atitudinea Iuliei Cazacu. Ce reproșuri a avut concurenta

Articolul continuă după reclamă

"Rămân cu gândul că mă despart de singurul prieten din competiție. Sunt recunoscător că am cunoscut-o, că am avut acea staisfacție și reușită că am reusit să am o legătură indiferent de natură, cu o personă. Îi doresc să-și întâlnească iubirea și să nu se chinuie să fie plăcută pentru aparențele ei, ci pur și simplu pentru felul ei de a fi.", a spus el.

Iulia Cazacu s-a apropiat și l-a îmbrățișat strând pe Andi Constantin, vreme de mai multe zeci de secunde, după care s-a retras.

Ce a postat Iulia Cazacu pe internet după eliminarea de la Burlacul sezon 6

Vizibil foarte interesată de Burlac, Iulia Cazacu a reușit să nu-și arate dezamăgirea că nu a primit Trandafirul salvator. Însă, pe rețelele de socializare, ea a publicat o imagine ce poate fi un mesaj cu subînțeles pentru Andi Constantin.

Citește și: Andi Constantin a vorbit despre date-ul cu Iulia Cazacu. Ce a spus Burlacul

”Dragostea este o super putere”, este citatul pe care Iulia l-a postat pe contul său de Instagram.

Cine este Iulia Cazacu, fosta concurentă de la Burlacul

Iulia Cazacu lucrează ca asistent manager. Este îndrăgostită de tatuaje și locuieşte la Londra. Ea a studiat în străinătate, Business Management/Human Resources, la Universitatea Anglia Ruskin.

Citește și: Iulia Cazacu, acuzată în repetate rânduri de falsitate. Ce a urmat după: ”Sunt distrusă psihic”

Iulia Cazacu i-a oferit lui Andi Constantin o braţară, atunci când s-au văzut pentru prima oară.

„Eram sigură, nu știu de ce! Sunt aici pentru a ne cunoaște. Sper să îți placă cadoul meu și să-l porți indiferent de ce va fi. Sper să-ți poarte noroc: este o brățară!”, i-a spus tânăra.

Burlacul 26 martie 2021. Iulia Cazacu este eliminată. Catrina a vorbit despre falsitate la Ceremonia Trandafirului... Simona Bălăceanu, mesaj cu subînțeles după ce a fost reticentă la sărutul cu Andi Burlacul. Ce a transmis frumoasa brune...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x