Antena Căutare

Cristina Ciobănașu, despre felul în care se conectează cu cele două mame ale ei de Paște. Ce activități fac împreună |EXCLUSIV

Cristina Ciobănașu, concurenta TCDU care face o echipă minunată cu Bianca Purcărea, ne-a povestit despre tradițiile de Paște pe care le respectă și relația pe care o are acum cu fratele ei.

Atunci când nu e la filmări pentru proiectele la care lucrează, Cristinei îi place să petreacă timp cu familia ei și de cele mai multe ori nu lipsește de la masa de duminică, atunci când se strânge la masă cu rudele.

Cristina Ciobănașu ne-a povestit despre tradițiile de Paște pe care le respectă

„Tradiția de Paște la care țin foarte mult este faptul că mă strâng cu cele două mame ale mele, pe rând sau împreună, depinde cum mă ajută programul înainte de sărbători, să vopsim ouă și, de ce nu, să mai toc niște legume pentru salată de boeuf, să mai tai niște verdețuri pentru drob și să petrecem timp împreună gătind pentru că consider că timpul ăsta petrecut împreună cu mamele, cu familia, în care faceți ceva împreună, un doar stați la povești.

Citește și: Bianca Purcărea s-a reinventat la TCDU. Ce i-a pus probleme și de ce e mai înțelegătoare cu soțul: „E un cantonament!” | Exclusiv

Pur și simplu să aveți o activitate împreună vă face să vă conectați mai ușor și mai natural”, a povestit Cristina.

Actrița ne-a vorbit și despre mâncărurile ei preferate de sărbători, dar în special mâncarea pe ca o savurează și de ziua ei de naștere.

„Bănuiesc că nu lipsește de pe masa niciunui creștin pasca și pasca pentru mine este preparatul preferat de sărbătorile astea, dar îmi place foarte mult și drobul făcut din pui. (...)

Facem drob din pui cu foarte multe verdețuri și acela îmi place foarte mult și cred că ce nu lipsește niciodată este salata de boeuf pentru că e preparatul meu preferat tot anul dacă s-ar putea. L-aș mânca în fiecare zi, doar că, știi cum e, maioneza nu prea e prietenă cu silueta și atunci încerc să mă limitez doar la sărbătorile importante.

Dar părinții îmi fac salată de boeuf inclusiv de ziua mea pentru că îmi place foarte mult”, a mai zis Cristina.

Despre relația cu fratele ei, Cristina ne-a povestit că nu se văd așa de des pe cât le-ar plăcea, dar de fiecare dată când se întâlnesc stau la povești.

Citește și: Cristina Ciobănașu ne-a dezvăluit care e cel mai mare susținător al ei la TCDU. "Îmi spune că sunt cea mai bună" |EXClUSIV

„Eu și fratele meu, deși suntem foarte apropiați, suntem genul ăla de prieteni pe care ți i-ai făcut în liceu, reușești să păstrez legătura cu ei, țineți unul la celălalt, nu vă vedeți des, dar și când o faceți e ca și când v-ați vedea zilnic și știți tot unul despre celălalt.

Așa e și relația mea cu fratele meu. Din păcate, muncile ne țin departe unul de celălalt, dar și atunci când de întâlnim, e ca și cum ne-am văzut ieri, alaltăieri, ne-am văzut în fiecare zi. N-avem nicio tradiție de Paște pe care să o păstrăm vie, în schimb, ce reușim să facem, dar nu an de an ce-i drept, dar reușim o dată cam la doi ani, e să mergem împreună să luăm lumină și asta nu o fac neapărat doar cu fratele meu, ci cu întreaga familie”, ne-a dezvăluit frumoasa actriță.

Când a venit vorba despre dorința ei pentru Paște sau ce ar vrea să primească de la iepurașul de Paște, Cristina a zis că vrea să aibă parte de mai multă odihnă, timp petrecut cu oamenii dragi din viața ei și inspirație pentru proiecte viitoare.

Pe Cristina Ciobănașu o poți urmări la Te cunosc de undeva în fiecare sâmbătă de la ora 20.00.

Citește și: Te cunosc de undeva,testul suprem pentru Cristina Ciobănașu.Ce spune despre provocările din cadrul show-ului și relația cu jurații

Exclusiv | Fetele se declară ”CATASTROFALE”, însă vocile lor spun altceva. Cine crede în ele și ce vor să demonstreze la... Cine gătește de Paște în bucătăria lui Chef Ștefan Popescu: „Mi se pare un obicei sănătos” | Exclusiv...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Exclusiv| Liviu Bora din Destine cu parfum de lavandă, detalii despre noul sezon. Cum a petrecut Paștele alături de familie
Exclusiv| Liviu Bora din Destine cu parfum de lavandă, detalii despre noul sezon. Cum a petrecut Paștele alături...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Exclusiv| Chef Alexandru Sautner, dezvăluiri incendiare despre etapa de bootcamp din sezonul 17 Chefi la cuțite
Exclusiv| Chef Alexandru Sautner, dezvăluiri incendiare despre etapa de bootcamp din sezonul 17 Chefi la cuțite
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x