Antena FIFA WORLD CUP in Romania 2026-2030 Căutare

48 de ani de la moartea lui Walt Disney! Povestea celui care ne-a făcut copilăria mai frumoasă

Ne-a făcut copilăria mai frumoasă, însă creatorul lui Mickey Mouse nu a dus o viaţă plină de veselia, aşa cum au fost personajele sale

A fost, de-a lungul vieţii regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. A obţinut 22 de premii Oscar, recordul sau nefiind doborât de niciun actor sau star până în prezent. Atunci când numele său este rostit, în orice casa, fie din SUA, fie din Madagascar, copiii reacţionează pozitiv.

Părinţii creatorului atâtor personaje de desene animate, Flora şi Elias Disney, au fost oameni simpli, fără prea multe tangenţe cu lumea în care Walter Elias Disney a creat. Acesta a avut trei fraţi şi o soră. Nici măcar copilăria să nu a fost una roz, deoarece, originară din Canada, familia creatorului s-a mutat în SUA după ce tatăl lui Elias a dat faliment cu fermă pe care o avea.

În toamna anului 1917, Walt a început să studieze la liceul McKingsley High School, făcând în paralel cursuri de seral la Institutul de Artă din Chicago. Disney era desenatorul ziarului școlii. Desenele sale erau foarte patriotice, majoritatea fiind axate pe Primul Război Mondial. Acesta a abandonat liceul la vârsta de 16 ani pentru a intra în armată dar aceasta nu l-a primit pentru că era prea tânăr.

Articolul continuă după reclamă

Primele personaje, create într-o ambulanță de la Crucea Roşie

Citește mai departe pe observator.tv!

CONFESIUNEA unui PREOT zguduie BISERICA! „DOAMNE APĂRĂ-NE, chiar EXISTĂ printre noi”!... „Sunt MILITAR și nu am mai văzut așa ceva în viața mea! EXTRATEREȘTRII chiar erau ACOLO și urmăreau ASTA”!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Minodora Sambata, 22.03.2025, 15:30
Citește și
Descoperirea făcută de o dădacă sub patul copilului de care avea grijă. Ce a găsit după ce micuțul s-a plâns...
Ce este periajul uscat și care sunt beneficiile lui asupra pielii Catine.ro
Unde pot fi admirate cele mai frumoase magnolii. În Capitală a început deja vânătoarea pentru cele mai reușite...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ce au zis părinții lui Nicolle Fota când au aflat că tânăra are o relație cu Cătălin Botezatu: „Nu le-am... Libertatea.ro
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă creață cu brânză sărată, pentru gustări delicioase HelloTaste.ro
Momentul în care un zgârie nori din Bangkok se prăbușește după cutremurul de 7,7. Piscinele de pe hoteluri s-au... Antena3.ro
Programul de lucru de 2 zile va deveni o realitate în curând, susține Bill Gates. Când ar avea loc schimbarea useit
Horoscopul zilei de 29 martie 2025. Taurii sunt ajutați de oamenii din jur. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal, 31 martie - 6 aprilie 2025. Taurii sunt încrezători. Leii vor avea oportunitate financiară... Jurnalul
TAROT ONLINE: Mesajele destinului pentru aprilie 2025. Ce vești îți aduce a doua lună de primăvară? Kudika
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux Playtech
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii Redactia.ro
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți,... Observator
Legătura dintre boli cardiovasculare și creier. Care sunt semnele unui accident vascular cerebral MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm ProSport
ANAF schimbă regulile pentru impozitarea bogaților. Cum se modifică procedura de colectare a taxei pe lux Gandul
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va... CanCan
Stilul de parenting care poate provoca daune ireparabile copiilor, conform cercetărilor DeParinti
Carlos Santana și-a exprimat dorința de a colabora cu Taylor Swift la un viitor album. Diva a fost în centrul... ZUTV
Un ecosistem nemaivăzut a fost descoperit după ce un aisberg s-a desprins în Antarctica. Ce se ascundea în adâncuri UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x