Antena Căutare

Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 31, 32 și 33 din 28 martie 2025. Anda află un secret. Ce îl roagă Silvia pe Albert

În episoadele 31, 32 și 33 din sezonul 2 al serialului „Iubire cu parfum de lavandă”, din 28 martie 2025, Silvia vine cu o rugăminte neașteptată pentru Albert, iar Anda descoperă un secret despre tatăl său

În episoadele anterioare din serialul „Iubire cu parfum de lavandă”, biserica din sat a luat foc, spre marea durere a sătenilor. Situația a devenit tensionată atunci când Rocky i-a cerut ajutorul Andei, spunându-i că Traian se află în biserica mistuită de flăcări.

Rocky se hotărăște să discute cu Albert pentru un job bine plătit și devine astfel noul dealer de droguri din Podișor.

Nea Gumaru este găsit inconștient de către Dinu și fiul lui, Cristi, în bar. Acesta este adus de urgență la Anda în cabinet, unde primește ajutor. Medicul din Podișor a dezvăluit că soțul Floarei se confruntă cu o ulcer avansat. Deși relația dintre nea Gumaru și tanti Floarea s-a degradat de când și-au pierdut copilul, femeia nu s-a putut abține și l-a vizitat. Aceasta a vrut să afle cum se simte bărbatul cu care și-a format o familie.

În episoadele 31, 32 și 33 din sezonul 2 „Iubire cu parfum de lavandă”, din 28 martie 2025, lucruri surprinzătoare de întâmplă la Podișor.

Iubire cu parfum de lavandă sezon 2, 28 martie 2025, episodul 31. Chanela o prinde pe Silvia în casa ei

Episodul 31 începe cu Traian care primește îngrijiri medicale de la Anda, după incendiul ce a mistuit biserica din satul Podișor.

„E bine că ai scăpat doar cu atât, ai avut un înger păzitor, jur!”, a zis Anda, în timp ce îi bandaja mâna rănită.

„Nu pot să cred că a ars atât de repede biserica, în câteva minute era scrum. Anda, eu așa ceva nu am văzut. Acum totul era bine și apoi prăpăd”, a zis Traian.

Silvia iese din dormitor și dă cu ochii de Chanela, care o privește uluită: „Ce cauți tu la mine în casă, la cine ai venit? Ce cauți tu la mine în casă, ai greșit platoul, fata mea?! Stai că îți arăt eu ție!”.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă sezon 2, rezumat episoade 28, 29 și 30 din 14 martie 2025. În ce probleme se bagă Traian. Ce pățește

Albert a auzit zgomotele făcute de cele două femei și a sărit să le despartă, dar a ajuns și el să fie atacat de Chanela, care era furioasă din cauza descoperirii făcute. În timpul conflictului, Ștefan apare și surprinde totul.

Preotul e supărat că biserica s-a mistuit și crede că mai degrabă el e de vină pentru foc: „E vina mea, că mi-am pierdut credința”.

„Tata, eu te știu pe tine ca fiind rațional. Nu numai că nu e vina ta, dar lucrurile o să revină la normal. Primăria o să dea bani și biserica o să revină la loc. Se va găsi o soluție”, a zis Ioana, încercând să îl ajute.

Nea Gumaru se simte rău și Dinu încearcă să îl ajute și să îi sugereze să se împace cu Floarea.

Citește și: Iubire cu parfum de lavandă sezon 2, rezumat episoade 22, 23 și 24 din 28 februarie 2025. Maria, cerere neașteptată pentru Albert

Ulterior, Ștefan o ia pe Silvia acasă pentru ca Anda să o ajute cu rana de la față, făcută de Chanela, care între timp apare.

„Îmi cer scuze că am intrat așa buzna, dar vreau să îi mai spun ceva ciumafaiei ăsteia. Voiam să îi spun un lucru: dacă te mai culci cu Albert, de data asta o să îți rup picioarele, m-ai înțeles?”, a zis femeia furioasă.

Primarul vrea să repare biserica din sat, însă i se explică faptul că nu există fonduri pentru așa ceva. Lăcri îi explică faptul că un asemenea proiect durează câteva luni.

Silvia primește îngrijiri de la Anda și cele două vorbesc despre Albert.

„Scânteile sunt ademenitoare, dar uneori ard ca naiba. Lasă în urma lor doar scrum”, i-a zis Andra.

Alma este maim ult decât furioasă de faptul că mama ei s-a culcat cu Albert, deși știa că bărbatul a încercat să o omoare. Anda încearcă să fie alături de tânără în aceste momente dificile.

Primarul și Lăcri merg la Doris ca să ceară ajutor pentru biserică.

Între timp, Floarea merge la Nea Gumaru și îi spune să vină acasă: „Hai acasă, Nicule. Mi s-a făcut dor de omul meu”.

Ioana și Lăcri improvizează un loc de rugăciune în curtea casei preotului, lucru ce îl ia prim surprindere pe preot.

Iubire cu parfum de lavandă sezon 2, 28 martie 2025, episodul 32. Albert merge la Anda ca să îi ceară ajutor

În episodul 32 din serialul „Iubire cu parfum de lavandă”, Albert începe să se simtă rău și merge la Anda ca să ceară ajutor; „Nu sunt aici ca să fac probleme. Nu poți să refuzi un pacient, Anda. Am venit aici ca un om care are nevoie de un medic, care are nevoie de tine”.

Albert se simte extrem de rău și Anda îi face analize: „Toate semnele arată c ă ai avea lichid în abdomen, ascită se numește. Asta înseamnă că boala avansează. O să îți iau niște probe de sânge, să trimit de urgență la laborator. Mai mult nu pot”.

„Ajută-mă, te implor!”, a zis Albert.

„Albert, abia pot să stau în preajma ta după discuția avută. Cum să te ajut?”, i-a zis femeia.

„Iartă-mă, am exagerat, eram tensionat, supărat. Te rog, te implor, nu mă lăsa să mor, ai depus un jurământ. Salvează-mă!”, a spus bărbatul.

Cei din sat încep să strângă bani pentru reconstruirea bisericii din sat.

Între timp, polițistul își face apariția acasă la Anda și o anunță că ancheta a găsit un seif cu un jurnal al tatălui ei.

Iubire cu parfum de lavandă sezon 2, 28 martie 2025, episodul 31. Silvia îi cere ajutorul lui Albert și Anda află un secret

În episodul 33 al serialului „Iubire cu parfum de lavandă”, Anda se teme de ceea ce ar putea afla în respectivul jurnal.

Maria își face griji despre starea de sănătate a lui Albert, tatăl ei. Cei doi poartă un dialog în care bărbatul îi spune că o iubește.

„Maria, eu vreau să fiu sincer cu tine. Cu toate pastilele pe care mi le-a dat Anda, cu toată dorința mea de a trăi, nu știu dacă o să trec de încercarea asta. Vreau să știi că eu te iubesc. Poate că nu știu să arăt asta, dar o simt și sunt mândru de tine. Mă uit acum la tine, ești fata mea cea minunată”, a zis Albert.

Silvia merge la Ștefan să îi ceară lui Ștefan o sumă mare de bani, dar acesta refuză și spune că nu are cum.

Rocky încearcă să se apropie de Ioana, dar fata îi spune că are nevoie de niște timp ca să îl vadă iar ca pe un prieten.

Văzând că nu mai are alte soluții, Silvia merge la Albert să îi ceară bani: „Te ajut, Silvia, promiți că rămâi datoare”.

Preotul este surprins de Ioana în timp ce se sărută cu o femeie din sat. Ulterior, fata îi cere femeii să nu îl rănească pe tatăl ei.

Lui Filip i se face rău. Iar Anda descoperă ce scrie în jurnal: „nimic nu e mai greu pe lumea asta decât să crești copilul altcuiva, așa cum am făcut eu”.

Maria Țăpușă: Secretul din spatele celor mai grele scene. Povestea Ioanei și a lui Rocky văzută prin ochii ei | EXCLUSIV...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire cu Parfum de Lavandă
Imaginea înduioșătoare cu Ioana Abur din copilărie care a atras atenția fanilor. Cum arăta actrița din Iubire...
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a înduioșat pe fani
Mesajul Michaelei Prosan după ce personajul ei, Anda, din Iubire cu parfum de lavandă a murit. Actrița i-a...
Văduvul lui Edith Gonzalez celebrează trei ani de relație cu o faimoasă prezentatoare
Văduvul lui Edith Gonzalez celebrează trei ani de relație cu o faimoasă prezentatoare Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Hackerii Moscovei au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele legate de baze NATO: „Au făcut o gafă uriașă”
Hackerii Moscovei au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele legate de baze NATO: „Au... Libertatea.ro
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să reuşească”
Marea dorinţă pe care Mircea Lucescu o avea de la fiul Răzvan, înainte să moară: “Sper să... AntenaSport
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în care au făcut marele anunț. Video
Este în culmea fericirii! Îndrăgita actriță și soția ei așteaptă cel de-al doilea copil. Modul inedit în... Elle
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor
Ultimul interviu al lui Mircea Lucescu! Marea neîmplinire a regretatului antrenor Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie
Budincă din felii de cozonac, servită cu cremă de vanilie HelloTaste.ro
O familie a dat 46.000 de euro pe bilete la clasa business către Peru, dar a uitat de vize. Nu a fost lăsată să urce în avion
O familie a dat 46.000 de euro pe bilete la clasa business către Peru, dar a uitat de vize. Nu a fost lăsată să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Guvernul Ilie Bolojan îi cere lui Péter Magyar să investigheze milioanele trimise de Budapesta în Transilvania! Cum a răspuns viitorul premier maghiar
Guvernul Ilie Bolojan îi cere lui Péter Magyar să investigheze milioanele trimise de Budapesta în Transilvania!... BZI
Crește miza în universitățile rusești: pici examenul, ajungi pe front. Kremlinul umblă cu arcanul după studenți
Crește miza în universitățile rusești: pici examenul, ajungi pe front. Kremlinul umblă cu arcanul după studenți Jurnalul
Despărțire neașteptată în showbiz. Emilia Dorobanțu a confirmat divorțul după mai mulți ani de căsnicie
Despărțire neașteptată în showbiz. Emilia Dorobanțu a confirmat divorțul după mai mulți ani de căsnicie Kudika
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO
Prima țară din Europa care nu mai vrea să fie in NATO. Președintele a anunțat referendum pentru iesirea din NATO Redactia.ro
Leuşteanul, mărarul, pătrunjelul şi roşiile din pieţe duse la laborator.
Leuşteanul, mărarul, pătrunjelul şi roşiile din pieţe duse la laborator. "Surprizele" nocive descoperite Observator
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor
Remedii naturale care pot ameliora artrita reumatoidă. Ce efecte pot avea asupra simptomelor MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul
Ghid pentru părinții care se simt epuizați: Cum să îți recapeți energia și echilibrul DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete
Salată de ton cu ouă fierte, brânză feta și verdețuri proaspete Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x