Cocuța și Boantă au pornit în aventura "Asia Express" pentru distracție, dar ce au descoperit acolo a fost cu mult peste ce se așteptau. S-a lăsat cu crize de nervi, cu ras în cap, dar și cu ambiția de a încerca și de a reuși, bineînteles, să fie cei mai buni.
În ultima ediție difuzată, vedetele au fost nevoite să scrie o cerere în limba tamil pentru a obține aprobarea mesagerului regal de a intra la Palatul de vară, acolo unde a avut loc jocul de amuletă. Proba nu a fost deloc ușoară, iar echipele au îndeplinit un test de răbdare și meticulozitate contracronometru, căci doar primele două echipe ajunse la Gina Pistol se calificau pentru avantaj: ”Nu era ușor de reprodus, cuvintele erau imposibile!”, mărturisea Cocuța.
Și n-a fost singura proba de până acum care i-a provocat atât fizic, dar mai ales mental pe cei doi. Găsirea unui loc de dormit, dar și autostopul, au fost, de departe, cele mai mari provocări pentru echipa celor doi.
Diseară, de la 20:00, echipele se reconfigurează în Asia Express- Drumul Elefantului
Echipele vor pleca în misiunile din această seară reconfigurate și doar atunci când se vor reuni coechipierii în forma inițială se va stabili clasamentul final. Astfel, vedetele vor avea ocazia să lupte cot la cot cu cei pe care i-au considerat până acum rivali.
Cum vor arăta noile echipe din Asia Express- Drumul Elefantului și prin ce situații neașteptate vor trece acestea într-o nouă ediție a celui mai dur reality-show, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară, de la 20:00.