S-au împlinit 20 de ani de la difuzarea primului episod Totul despre Sex! Multiplu câştigător al premiilor Emmy şi Globurile de Aur, serialul american s-a încheiat în 2004, după 6 sezone pline de emoţie şi momente memorabile. Cele patru protagoniste din New York au pornit, astfel, pe drumuri diferite. Dar nu multă lume ştie ce s-a întâmplat şi cu domnii din distribuţie care creat furori - ani la rând - printre fane.
Dragoste cu năbădăi. Aşa ar descrie fanii relaţia dintre Carrie Bradshaw şi Mr. Big. Pentru Chris Noth - acum ajuns la vârsta de 63 de ani - "Sex and The City" a reprezentat o uşă deschisă. Ulterior, actorul, care deţine două Globuri de Aur, a jucat în serialele american "Lege și ordine: Intenții criminale" şi "Soţia Perfectă", dar şi în cunoscuta serie "Gone".
De la interpretarea personajului Steve Brady, iubitul Mirandei Hobbes, David Eigenberg a mai obţinut un singur rol important. În serialul "Chicago Fire", este un pompier atrăgător care nu se teme de pericol şi care ia decizii de viaţă şi de moarte.
Una dintre apariţiile-bombă în "Sex and the City" a fost Kyle MacLachlan, faimos după interpretarea rolului agentului special Cooper în "Twin Peaks". Kyle a continuat seria apariţiilor de succes cu roluri în "Neveste Disperate" şi "How I Met Your Mother".
Evan Handler, care a jucat rolul avocatului lui Charlotte York, a devenit ulterior celebru datorită seriei Californication.