Antena Căutare

Le-a stat inima juraților! CNA-ul a "amendat" iUmor! Reprezentantul a urcat direct pe scenă. Este cel care a propus cele mai multe sancțiuni

Radu Herjeu, membru CNA, invitat la ediția specială "iUmor", a prezentat un moment de roast cu replici acide la adresa juraţilor.

Cel mai mare dușamn iUmor, pe scenă, la roast!

"S-a dus departe, fraților, asta. Să știți că un milion jumate am la mine. Ăștia-s toți banii", spune Mihai Bendeac

A vrut să amendeze iUmor în repatate rânduri

"Este cel mai aprig, critic în viață al iUmor-ului. Am vorbind la modul serios. Eș este cel care a propus cele mai multe amenzi la CNA. Apropo, atenție, doar o parte au fost aprobate și au ajuns la suma de 95.000 de RONI", spune Țerban Copoț.

"Făceam multe emisiuni serioase, genul de programe unde umorul este involuntar"

"Permiteți-mi să mă prezint, sunt Radu Herjeu, sunt la CNA și am umor, prin urmare habar n-am ce caut aici, acum. Dar pentru orice eventualitate mi-am adus și racheta la mine (amenda). Sunt fost realizator de emisuni TV, adică făceam multe emisiuni serioase, genul de programe unde umorul este involuntar cam ca la emisiunea aceasta", spune Radu Herjeu.

"M-am uitat la emisune de vreo câteva ori, obligație de serviciu, adică primesc salariu pentru asta, salariu pe care după aceea trebuie să-l dau la psiholog", continuă Radu Herjeu.

Puteți urmări iUmor în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1 cu jurații Delia, Mihai Bendeac și Cheloo.

Urmărește întreg momentul în clipul de mai sus!

Bendeac: "Fi-ți-ar capul ăla de proastă!" Actrița cu care a lucrat împreună, dezvăluiri pentru Mihai: "Su... Apariție senzațională pe scena iUmor! Marcel Pavel, elegant din cap până în picioare: "Bendeac omoară oamenii de pl...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x