Antena Căutare

Curtea de Apel Ploieşti: Orice demers de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor este contrar dispoziţiilor Constituţiei care prevede că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti consideră că abrogarea legii care prevede acordarea pensiei de serviciu judecătorilor contravine jurisprudenţei CCR şi încalcă Constituţia, mai exact acel articol din legea fundamentală care arată că "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

Curtea de Apel Ploieşti transmite că Adunarea Generală a judecătorilor acestei instanţe, întrunită marţi pentru a formula, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, un punct de vedere motivat referitor la "iminenta abrogare a dispoziţiilor legale ce consacră pensia de serviciu", consideră că abrogarea acestor prevederi privind pensiile magistraţilor contravine deciziilor CCR. "Abrogarea reglementării legale ce stabileşte acordarea pensiei de serviciu magistraţilor contravine jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României ce consacră principiul independenţei judecătorilor, precum şi exigenţelor actuale pe care importate documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire a drepturile acestora, în considerarea importanţei rolului lor în apărarea statului de drept”, se arată în comunicatul dat publicităţii, marţi după-amiază, de Curtea de Apel Ploieşti. Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti spun că abrogarea legii privind aşa-numitele pensii speciale ale magistraţilor reprezintă o încălcare a Constituţiei. "Orice demers de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor este contrar dispoziţiilor art. 124 alin 3 din Constituţiei care prevede că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", precizează documentul citat.

Sursa : news.ro

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4: La Şcoala 133 s-a făcut dezinfecţie, procedura fiind respectată / În total, 18 el... Explozie violentă într-un cămin de nefamiliști din Brașov...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x