Antena Căutare

Daniela Anca, o mândruță cu bujori în obrăjori și bună-n toate cele, l-a vrăjit total pe Cezar Ouatu! Să fie ea viitoarea doamnă Ouatu?

Daniela Anca l-a vrăjit total pe Cezar Ouatu! Să fie ea viitoarea doamnă Ouatu?

Margherita de la Clejani și Cezar Ouatu au misiunea ca în această ediție “Ie, Românie” să descopere alături de Mircea Radu, prezentatorul show-ului, cele mai frumoase fete și cei mai talentați localnici din Crişana. Ulterior, vor trebui să-i convingă pe aceștia să vină la preselecții.

Mai în glumă, mai în serios, Cezar Ouatuștie cum și-ar dori să fie femeia de lângă el. “Să fie frumoasă, eventual blondă, pentru că am o slăbiciune pentru blonde, cu părul ondulat natural și ochi deschiși la culoare. Să înțeleagă tot ce fac eu și să accepte faptul că uneori sunt înconjurat de doamne.

Așa cum eu aș fi mândru s-o văd admirată de alți bărbați și ea ar trebui să se bucure dacă sunt plăcut de alte femei. Nu trebuie neapărat să știe săgătească, pentru că știu eu și îmi și place. Asta însă nu înseamnă că mă voi transforma într-o bonă. De asemenea, să aibă și ea o carieră solidă”, a spus el.

Proba "Discotecă de la Țară"! Ce opincuțe, „sus pe toc” e mai bine! Mândruțele încing ringul de dans la ele-n ... Are ochii azurii ca cerul și miere-n glas! Iulia Cotuț cântă, la "Ie, Românie", melodia "Suflet drag"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Emisiunea ,,IE, Românie” explorareaza cele mai frumoase zone cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După preselecții, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului. In ultima săptămână, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. 

Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/ie.romanie/

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x