- Liga Națiunilor: România vs. Kosovo se vede vineri, 15 noiembrie, de la 21:45, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
Patru oameni au fost împuşcaţi pe stradă, în două atacuri armate ce au dat alarma în Bucureşti şi Ilfov. Chiar în centrul Capitalei, un individ înarmat a tras la întâmplare cu un pistol de tip airsoft. Rănit de proiectile, un bătrân a ajuns la spital. Câteva ore mai târziu, un alt atacator a împuşcat trei bărbaţi, în Voluntari, din răzbunare.
Sâmbătă, puţin înainte de ora 22.00, un bărbat în vârstă de 50 de ani a scos un pistol cu bile şi a început să tragă la întâmplare, pe bulevardul Carol. Un bărbat de 83 de ani, care trecea prin zonă, a devenit victimă.
Pistolul cu care a tras individul este de tip airsoft. Surse din anchetă spun că individul l-ar fi cumpărat pe internet. De altfel, pentru o astfel de armă nu îți trebuie nicun fel de document. Însă, proiectilele pot provoca răni serioase.
Bătrânul speriat a încercat să se adăpostească într-un magazin. Atacatorul i-a provocat răni la cap şi la mână.
Martorii spun că un trecător curajos a reuşit să îl oprească pe pistolar. L-a pus la pământ şi l-a imobilizat până la sosirea poliţiştilor. Bărbatul împuşcat a fost transportat la spitalul Pantelimon, pentru îngrijiri medicale. Acolo a ajuns şi agresorul, căruia i s-a făcut rău după ce poliţiştii l-au prins. Surse din anchetă spun că bărbatul era sub influenţa alcoolului, dar şi a altor substanţe interzise.
Atacul armat din Voluntari, la doar câteva ore mai târziu
La nici trei ore de la incident, un alt atac armat dădea alarma în Voluntari. Tot cu un pistol de airsoft, un bărbat a tras în mai mulţi oameni. Ar fi vrut să se răzbune pe cei care, în urmă cu câteva zile, i-au bătut tatăl.
Atacatorul era cu fratele şi cu tatăl său atunci când, prin faţa casei lor, au trecut bătăuşii. Consumase alcool înainte aşa că nu e de mirare că un nou scandal a îzbucnit. Totul a degenerat când a scos pistolul. Trei bărbaţi au fost răniţi.
Poliţiştii au găsit arma agresorului aruncată în curtea unor vecini. Pe suspect l-au dus la audieri, însă la scurt timp l-au lăsat să plece.
Deşi periculoase, armele de tip airsoft sunt legale în România. Aşa că procurorii nu-i pot cerceta pe suspecţi decât pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.