Antena Căutare

După urşi şi porci mistreţi, gândacii ar putea bloca lucrările de pe autostrada Sibiu-Piteşti. Nu este o glumă, ci realitatea

După lilieci şi urşi, gândacii stau în calea construcţiei unei autostrăzi în România. Nu este o glumă, ci motivul real care ar putea duce la blocarea lucrărilor pe Sibiu-Piteşti. În zonă se află croitorul cenuşiu- o specie de gândac protejată de lege- iar traseul drumului de mare viteză ar afecta dezvoltarea sa. Până acum, nimeni nu a luat în calcul această piedică.

Deşi pare un început de fabulă, povestea gândacilor care stau în calea lucrărilor Autostrăzii Sibiu-Piteşti este cât se poate de reală. Comisia Europeană a trimis României o notificare prin care anunţă că va suspenda finanţarea drumului până când vor fi remediate o serie de probleme. Printre ele, protejarea gândacului- croitorul cenuşiu.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Răspunsul vine de la actualul ministru al Transporturilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ministrul a făcut şi o glumă pe seama gândacului: "Ne-am lămurit şi cu gândacul. De sâmbătă numai de gândac mă sunaţi toţi".

Gândacul se află de 14 ani pe lista speciilor ameninţate dar, spun biologii, îngrijorarea celor de la Comisia Europeană nu se justifică.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Parcul Naţional Cozia cuprinde o suprafaţă de peste 170 de mii de hectare, iar Autostrada Sibiu-Piteşti va trece pe marginea acestuia, pe o distanţă de doar câţiva kilometri.

De aceea, reprezentanţii parcului sunt convinşi că nici gândacul croitor şi nici o altă specie protejată nu sunt puse în pericol de construcţia viitoarei autostrăzi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deşi primele studii de fezabilitate s-au făcut încă din 2008, nimeni nu a descoperit până acum eventualul pericol.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Locuitorii din zona Sibiului sunt uluiţi de veştile de la Comisia Europeană: "Auzi, măi nea Ioane, că ai o vârstă! Ai auzit vreodată de gândacul care poate să întrerupă o autostradă? Ce dracu, dom`le! Suntem de râsul curcii".

Autostrada Sibiu-Piteşti va avea 123 de kilometri. Valoarea sa este de 1,3 miliarde de euro, iar 85% din bani ar urma să vină de la Comisia Europeană. Deocamdată proiectul nu a fost aprobat la Bruxelles, iar specialiştii spun că lucrările nu vor începe în acest an.

Programul Rabla va începe în luna martie! Câte vouchere se vor acorda și ce valoare vor avea! Anunțul ministrului Mediul... Centrul Infotrafic - 23 de judeţe sunt afectate de ceaţă; se circulă îngreunat pe mai multe drumuri, inclusiv pe autostr...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Te cunosc de undeva Sezonul 21, 22 martie 2025. Ioana State și Tudor Ionescu s-au transformat în Charles Aznavour - „La Boheme” Sambata, 22.03.2025, 22:50
Citește și
(P) Avantajele lămpilor LED față de becurile tradiționale pentru numărul de înmatriculare
Cum se îngrijește corect magnolia. Ce trebuie să faci ca să te bucuri de florile ei superbe Catine.ro
(P) Rolul anvelopelor de vară în îmbunătățirea performanței vehiculului
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a câștigat, de fapt, Adriana Bahmuțeanu procesul cu băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană: „O prostie” Libertatea.ro
10 secrete japoneze despre economisire: duc la o siguranță financiară care crește constant în timp,... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
De ce au divorțat, de fapt, Daciana Sârbu și Victor Ponta. Motivul dezvăluit de politician: „Dacă eu n-am fost... Elle
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
File de macrou în sos cu usturoi. Un preparat aromat și savuros HelloTaste.ro
Camuflajul perfect. Fotografiile în care un leopard de zăpadă se odihnește sau sare pe stânci și nimeni nu... Antena3.ro
Bill Gates a dezvăluit cele 3 joburi care nu vor fi preluate de AI. Toate celelalte sunt în pericol useit
Horoscopul zilei de 27 martie 2025. Gemenii au parte de adevăruri inconfortabile. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Agențiile de turism promovează România fără ajutor de la stat Jurnalul
Adriana Bahmuțeanu, chemată în instanță de propriii copii Kudika
Cum albești rosturile de la gresie fără efort. Amestecul banal folosit în băile hotelurilor de lux Playtech
Ordinul dat de Putin ucrainenilor din teritoriile ocupate. Decizia dificilă pe care trebuie să o ia oamenii Redactia.ro
Cod galben de ploi în mai multe județe, până vineri, ora 12:00. Vremea se strică în toată țara Observator
Factori care cresc riscul de boli cardiace. Ce semne indică un infarct MediCOOL
Ghișman. Rețetă de plăcintă tradițională dobrogeană HelloTaste
De nerecunoscut! Transformarea incredibilă a fostei jucătoare de tenis, după ce a slăbit enorm ProSport
ANAF schimbă regulile pentru impozitarea bogaților. Cum se modifică procedura de colectare a taxei pe lux Gandul
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va... CanCan
Rețete de sucuri naturale pentru întărirea imunității DeParinti
Justin Bieber a recunoscut că are „probleme cu nervii” și că uneori „se urăște pe sine”. Compozitorul... ZUTV
Ce poate să apară pe Soare în timpul eclipsei de pe 29 martie. Detaliul surpriză care va fi vizibil UseIT
3 rețete cu ton din conservă care te vor salva când vrei să gătești ceva rapid și gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x