Antena Căutare

Au pus robotica pe bară și s-au implicat în lupta cu noul coronavirus. Elevii unui liceu din Târgu Jiu fac viziere pentru medici și polițiști

Sunt încă elevi, dar vor să se implice şi să ajute. Deşi nu merg la şcoală, tot mai mulţi copii vor să dea o mână de ajutor salvatorilor în lupta cu noul coronavirus.

La Târgu Jiu, mai mulţi liceeni pasionaţi de robotică au descoperit că îşi pot folosi uneltele şi pentru a face viziere. De atunci s-au pus serios pe treabă, iar echipamentele lor de protecţie vor merge la medici şi poliţişti.

Elevii au trecut de la robotică, la viziere pentru medici și polițiști

Ei sunt Alexandru şi Mihnea. Învaţă la Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu şi, alături de câţiva colegi de liceu, au început să facă viziere 3D. Ştiu cât de importante sunt pentru a proteja salvatorii, aşa că au vrut să dea o mână de ajutor.

„Mă simt foarte norocoasă”. A învins coronavirusul, la 106 ani, după ce a prins Primul și Al Doilea Război Mondial! Ce și-a dorit, la ieșirea din spital. FOTO

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ideea le-a venit după ce au văzut că tot mai mulţi colegi de-ai lor din ţară s-au implicat cum au putut în lupta împotriva coronavirusului. Profesorii îi susţin.

„Cum am putea ajuta comunitatea locală”

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Prietenul la nevoie se cunoaște! Un bărbat a înlocuit sucul cu vin pentru a-i duce unui tânăr aflat într-un centru de carantină. Cum a fost pedepsit

Liceenii sunt familiarizaţi cu mediul de lucru. Fac parte din echipa de robotică a liceului şi lucrau la un robot pe care ar fi trebuit să-l prezinte în cea mai importantă competiţie de profil. Situaţia din ţară le-a dat puţin planurile peste cap.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Începutul a fost mai greu. Acum, în fiecare zi vor produce în jur de 10 viziere ce vor fi donate medicilor, pompierilor şi poliţiştilor aflaţi în prima linie în această perioadă.

„Mă simt foarte norocoasă”. A învins coronavirusul, la 106 ani, după ce a prins Primul și Al Doilea Război Mondial! Ce ș... Tabloul „Holy Week” al lui Şerban Savu, estimat la 30.000 de euro, între lucrările din Licitaţia de Artă Postbelică şi C...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x