Horoscop 12 februarie, cu Camelia Pătrășcanu. Iată cum arată previziunile, potrivit astrologului.
Berbeci: Se anunță o săptămână foarte valoroasă sub aspectul relațiilor. Unii pot considera că merită să rupă o relație, pentru că mai mult îi încurcă decât le face bine, inclusiv din punct de vedere financiar poate fi o amenințare.
Tauri: Este o Lună Nouă în zona carierei, care anunță schimbări și din punct de vedere profesional, statut, funcție și imagine, dar poate să fie și din punct de vedere relațional, un parteneriat, poate chiar cel conjugal, poate fi discutat și sub aspectul scopurilor mari, comune sau nu în viață.
Gemeni: Este o săptămână valoroasă mai ales sub aspectul comunicărilor și informărilor, chiar și al călătoriilor lungi pe care și le pot pregăti în acest moment. Sunt vești care pot veni de la persoane din străinătate, dar mai ales este valoroasă săptămâna pentru planurile de viață pe care și le fac, unele bune, altele mai puțin bune și trebuie să ordoneze un pic aceste informații și inside-uri.
Raci: Banii sunt avuți în vedere. Nu prea au voie să cheltuiască, însă trebuie să transforme niște investiții pe care le-au făcut cu mai multă vreme în urmă într-un act foarte avantajos și să extragă chiar profit și dintr-o pierdere, dacă apare.
Lei: Este o săptămână valoroasă sub aspect relațional și al imaginii publice, cum se prezintă în fața celorlalți Aici este vorba despre comportamente, dar mai ales de convingeri și de crezuri, practic, cum îi cunosc oamenii sub aspectul ideilor pe care le propagă, al discursului pe care îl au și se hotărăsc poate să fie supărător de sinceri.
Fecioare: Au un pasaj foarte bun în această săptămână, sunt foarte înzestrate, numai că, în plan profesional trebuie să prioritizeze activitățile cele mai importante și să li se dedice lor, pentru că tind să se împrăștie, sau în acest moment apare o nișă pe care trebuie să o dezvolte și trebuie să aibă curaj, să fie mai îndrăznețe.
Balanțe: Sunt destul de frivole în această săptămână. Luna Nouă se produce chiar în zona iubirii, numai că este pe semnul Vărsătorului și cel mai bine ar fi ca Balanțele să trăiască momentul. Nu este stilul lor, ele sunt organizate și planificate, dar iată, le aduce un moment frumos și este bine să se bucure de el. Balanțele cu copii pot avea multă, multă bucurie joi din partea copiilor.
Scorpioni: Familia este în atenție. Și nu numai familia, ci și viața lor personală, felul cum își organizează orarul de viață de dimineață până seara, deci tot ce intră în orarul cotidian este cumva reanalizat, pentru că unele lucruri și obiceiuri de viață care lor le plac foarte mult nu sunt sănătoase pentru ei și se pune problema sănătății. De asemenea, pot fi discuții în familie, legate de avere.
Săgetători: Și la ei apar discuții, unii poate că regretă un gest, trebuie să-și recunoască o greșeală, trebuie să o corecteze - este aspect de sinceritate toată săptămâna. Pot avea loc întâlniri foarte interesante, pentru că află lucruri sau pun într-o altă cheie aspectele pe care le cunoșteau. Și pentru ei este o sîptămână care stă sub semnul relațiilor și al comunicării. Trebuie să fie foarte economi cu banii.
Capricorni: Vorbim de bani și Luna Nouă poate să aducă o schimbare la nivel profesional, modul în care ei câștigă bani și se pot evidenția prin adoptarea unor tehnologii noi sau au ingeniozități tehnice și trebuie să le pună în valoare sau niște abilități pe care trebuie să le pună în valoare într-un mod foarte creativ și ingenios. Pe de altă parte însă riscă să piardă bani din cauza prietenilor, nu trebuie să împrumute.
Varsători: Au Luna Nouă chiar în semnul lor zodiacal și sunt foarte inspirați să facă schimbări în viață, să-și schimbe atitudinea, să-și schimbe gândirea, să-și schimbe imaginea. Este foarte nimerit pentru ei. Unii Vărsători pot avea niște provocări atât de interesante în carieră, încât se pune problema dacă ei sunt pregătiți, dacă se mobilizează și dacă acceptă o situație, o funcție, o poziție un pic mai mare decât s-au gândit ei, dar căreia îi pot face față.
Pești: O săptămână în care au o Lună Nouă în zona consolării și a discreției. Trebuie să lase în urmă criticismul referitor la ei sau referitor la alții și să aibă mai multă încredere în șansele pe care le aduce viața și chiar în oportunitățile care se ivesc în acest moment. Nu au voie să se certe, există acest risc cu Marte în zona autorității - este o mare tentație de joi încolo. Altfel însă pot avea o săptămână bună, pentru că sunt susținuți și au un trend bun acum de afirmare.