Mai sunt trei zile până începe Postul Crăciunului, o perioadă cu bogată încărcare spirituală, dar şi o provocare pentru mulţi dintre noi, întrucât vorbim de o tradiţie străveche în vremuri moderne.
Următorul post ortodox este și ultimul din acest an. Postul Crăciunului va începe pe 14 noiembrie și se va încheia în Ajun, pe 24 decembrie, aceasta fiind o perioadă respectată cu strictețe de credincioși în întreaga lume. În România, însă, aceasta capătă o încărcătură spirituală deosebită de vreme ce ne pregăteşte pentru una dintre cele mai importante sărbători, Naşterea Domnului.
Iar ca să înţelegem cum ar trebui să ne pregătim pentru sărbătoare, dar şi să vedem cum se împacă un obicei străvechi cu viaţa modernă, l-am invitat alături de noi în această dimineaţă pe părintele Mihai Burlacu.
Aflați tot ce trebuie să știți despre Postul Crăciunului care va începe pe 14 noiembrie, în clipul de mai sus!